22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:15
No menu items!

Două agenții de rating retrogradează România. Florin Cîțu vede roz situația

spot_img

Agenţia de rating Moody’s confirmă ratingul agenției Fitch aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, iar perspectiva de ţară a fost redusă de la stabilă la negativă. Ministrul finanțelor, Florin Cîțu, este optimist și consideră că ratingul este bun pentru România. 

Conform lui Cîțu, decizia agenţiei de reconfirmare a ratingului de ţară are la baza potenţialul de creştere economică solidă al României, chiar şi în contextul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, precum şi capacitatea instituţională moderată a statului român. Agenţia apreciază că România are o economie mai mare şi cu o creştere mai rapidă decât alte state din aceeaşi categorie de rating (Baa3).

„Anunţul Moody’s confirma că priorităţile actuale ale Ministerului Finanţelor Publice, respectiv adoptarea şi implementarea măsurilor fiscal-bugetare pentru combaterea crizei COVID-19 şi relansarea economică a României sunt corecte şi responsabile. Numai după adresarea acestei crize fără precedent vom putea vorbi despre consolidare fiscală”, precizează Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice.

Ministerul de resort susţine că agenţia de rating precizează că modificarea perspectivei a avut în vedere deteriorarea structurală a finanţelor publice, agravată de creşterea datoriilor pe termen lung ca urmare a reformei pensiilor adoptate în 2019, precum şi deteriorarea poziţiei externe a României.

Factorii care pot conduce la o revenire a perspectivei de ţară sunt îmbunătăţirea colectării taxelor şi impozitelor, reducerea cheltuielilor curente, însoţite de alte măsuri care ar influenţa pozitiv sustenabilitatea fiscală (creşterea cheltuielilor de investiţii şi reducerea constantă a deficitului de cont curent fiind amintite de agenţie), notează sursa citată.