13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 11:43
No menu items!

Două persoane au murit şi alta a fost rănită după ce maşina în care se aflau a căzut în râul Olt

spot_img

293551-smurd

Două persoane au murit şi alta a fost rănită, după ce autoturismul în care se aflau a căzut în râul Olt în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, în noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a primit un apel la numărul de urgenţă 112, prin care se anunţa că o tânără a fost găsită la marginea barajului din zona staţiei de epurare de pe râul Olt, aceasta susţinând că s-a salvat dintr-un autoturism căzut în apă.

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale ISU Olt, care au început verificările.

„Pompierii ISU Olt s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială şi cu un camion cu o barcă. S-au început căutările şi a fost reperată maşina, scoasă, iar în interiorul acesteia a fost găsit cadavrul unui tânăr de 20 de ani. Conform spuselor fetei de 20 de ani găsită în viaţă, în momentul accidentului, în maşină se mai afla un alt tânăr, de 18 ani. Pompierii ISU Olt l-au căutat toată noaptea, dar fără rezultate. De asemenea, scafandrii ISU Mehedinţi au fost sesizaţi şi s-au deplasat şi ei la faţa locului, unde au început căutările”, a declarat Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt ISU Olt.

Tânărul de 18 ani a fost găsit mort de scafandri după mai multe ore de căutări, operaţiunea fiind îngreunată de vizibilitatea redusă din apa tulbure.

Tânăra de 20 de ani a fost transportată la Spitalul de Urgenţă din Slatina.

Poliţiştii au declanşat cercetările în acest caz, stabilind că fata se afla la volanul maşinii, aceasta fiind cercetată pentru ucidere din culpă şi conducere fără permis.