joi, 22 octombrie 2020 - 14:58

Două persoane au fost arestate în urma violării în grup a unei daneze la New Delhi

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

 politie india

Poliţia indiană a arestat două persoane fără adăpost, în urma unui presupus viol în grup comis asupra unei turiste daneze marţi seara, la New Delhi, informează AFP.

Femeia, în vârstă de 51 ani, a fost atacată marţi seara de un grup de cel puțin șase bărbați, pe care îi rugase să-i arate drumul spre hotelul unde era cazată, situat în cartierul Paharganj.

Şase dintre ei, înarmaţi cu un cuţit, au agresat-o şi i-au furat lucrurile, potrivit unui oficial din cadrul poliţiei şi unui recepţioner de la hotel. Ea era singură la New Delhi, unde a sosit luni, după ce a vizitat Taj Mahal, la Agra, potrivit surselor citate.

“Două persoane au fost arestate în legătură cu violarea cetăţenei daneze”, a anunţat poliţia într-un comunicat, miercuri seara. Anterior, poliţia anunţase că a arestat un grup de bărbaţi, pe care îi interoga.

“Femeia a raportat această agresiune la poliţie, iar noi anchetăm. Nu a vrut să fie supusă unui examen medical” care să confirme violul, a declarat pentru AFP comisarul Deepak Mishra, care a adăugat că “I-au furat mobilul, o sumă în euro şi alte obiecte”.

“Victima era în mod evident traumatizată, dar a fost în măsură să-şi amintească cum s-a desfăşurat infracţiunea”, potrivit poliţiei. Ea a părăsit India.

Turista părea calmă atunci când a revenit la hotel, către ora locală 20.30 (17.00, ora României), a declarat un recepţioner. “Ea a venit mai întâi la recepţie să-mi spună că are nevoie de 200 de rupii pentru şofer, pentru că a fost victima unui furt”, a adăugat Kuldeep Singh.

Poliţia i-a luat declaraţii în prezenţa ambasadorului Danemarcei, potrivit unui coleg al recepţionerului, Manish Sharma.

Ambasadorul Danemarcei, Freddy Svane, a declarat pentru AFP că victima a primit asistenţă din partea ambasadei, dar nu a oferit alte detalii.

 

Această nouă agresiune sexuală are loc după aproximativ zece zile de la comiterea unei presupuse agresiuni sexuale asupra unei poloneze care ar fi fost drogată şi violată de către un şofer de taxi, în timpul unei călătorii în capitală, pe care o efectua împreună cu fiica sa, în vârstă de doi ani.

Indienii au manifestat masiv, în urmă cu un an, pentru a-şi exprima furia, în urma unui viol în grup comis în capital indiană asupra unei studente care a murit din cauza rănilor, un eveniment care a zguduit întreaga țară și a scos la lumină violențele împotriva femeilor în țara sud-asiatică.

Şase bărbaţi au fost arestaţi după acest caz. Unul a murit în închisoare, o sinucidere potrivit autorităţilor, alţi patru au fost condamnaţi la moarte, iar al şaselea, minor la momentul comiterii faptelor, a fost condamnat la închisoare.

C.A.

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...

Județul cel mai afectat de COVID suspendă testările PCR, în plină explozie de infectări

În plină explozie a infectărilor cu noul coronavirus în România, conducerea Direcției de Sănătate Publică Alba a suspendat recoltările pentru testele COVID, de miercuri...

Mutările ofițerilor incomozi continuă în Poliția Română

Revolta polițiștilor cinstiți a atins noi cote, marți, când Șeful Poliției din Centrul Vechi al Capitalei, numit în funcție în urma unui concurs, a...