8.1 C
București
miercuri, 1 decembrie 2021 - 18:38
No menu items!

Două case distruse într-un incendiu, în Capitală

spot_img

pompieri_incendiu

Două case din cartierul Bucureştii Noi din Capitală şi o anexă au fost afectate de un incendiu puternic izbucnit luni dimineaţă. Flăcările au fost stinse de pompieri după aproape patru ore.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că incendiul a fost anunțat în jurul orei 04.30, flăcările cuprinzând o magazie de aproximativ 20-30 de metri pătraţi de pe strada Nazarcea, din Sectorul 1 al Capitalei.

Ulterior, incendiul s-a extins şi la acoperișul unei vile din apropiere, precum şi la o altă casă, cu parter şi două etaje, lipită de aceasta, tot la nivelul acoperişului. Flăcările au cuprins o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, acoperişul primei case fiind ars aproape în întregime, a mai spus Daniel Vasile.

O femeie care locuia într-una din cele două case a suferit un atac de panică, aceasta primind îngrijiri la faţa locului de la echipajul SMURD, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU București.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de intervenţie la înălţime şi cu cinci autospeciale cu apă şi spumă, reuşind să stingă incendiul în jurul orei 8.00.

R.D.