11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:26
No menu items!

Dosarul „Zambaccian”. Adrian Năstase, la Curtea Supremă: „Probele DNA nu sunt veridice”

spot_img

Fostul premier Adrian Năstase a dat, luni, o declaraţie în faţa Completului de cinci judecători al Curții Supreme, în dosarul „Zambaccian”. El a arătat că este nevinovat, că probele nu dovedesc acuzaţiile pe care i le aduc procurorii anticorupţie şi că nu l-a şantajat pe fostul consul al României în China Ioan Păun.

Concret, fostul premier a susținut, în faţa celor cinci judecători din completul care judecă recursurile din dosarul „Zambaccian”, că o parte din probele DNA nu sunt veridice, referindu-se la faptul că suma de peste 100.000 de dolari care ar fi fost confiscată de procurori şi despre care se spune că el i-ar fi dat-o fostului consul Ioan Păun conţine bancnote care ar fi fost eliberate de către trezoreria SUA după momentul la care anchetatorii susţin că s-au comis faptele.

Năstase a susţinut că nu l-a şantajat niciodată pe fostul consul Ioan Păun şi că acea sumă i-a fost dată acestuia pentru a aduce familiei sale tratamente de la medici chinezi.

Referitor la imobilul din strada Christian Tell, Adrian Năstase a declarat că nu poate înţelege de ce procurorii susţin în continuare că imobilul i-ar aparţine, în condiţiile în care în imobilul respectiv locuiesc de ani de zile membri ai familiei lui Sorin Opriş.

La termenul de luni al procesului trebuia să dea declaraţii şi Dana Năstase, însă aceasta nu s-a putut prezenta din cauza unor probleme medicale. Avocatul acesteia, Viorel Roş, a arătat în faţa instanţei că Danei Năstase i s-a făcut rău în cursul serii de duminică precum şi luni dimineaţă, motiv pentru care a mers la o unitate spitalicească pentru investigaţii medicale.

Avocatul a precizat, la începutul procesului, că există posibilitatea ca Dana Năstase să ajungă în timp util la termen şi să aducă şi documente medicale doveditoare, iar dacă nu ajunge, a rugat instanţa să amâne audierea acesteia la un termen viitor.

Curtea Supremă a suspendat temporar şedinţa, urmând să audieze alte câteva persoane în cauză.

R.D.