11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:34
No menu items!

DOSARUL „ROMPETROL”. Decizia definitivă, amânată pentru 23 septembrie

spot_img

Procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut, la ultimul termen de judecată, să se constate încetarea procesului penal pentru Sorin Pantiş şi Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, precum şi în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia

dinu patriciu sentinta

Cele 12 persoane judecate în dosarul „Rompetrol” ar putea afla pe 23 septembrie decizia definitivă în dosarul „Rompetrol”, în care sunt acuzate de mai multe infracţiuni, printre care manipularea pieţei de capital, complicitate la delapidare şi la spălare de bani.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au încheiat marţi dezbaterile în dosarul „Rompetrol”.

La ultimul termen de judecată, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, precum şi în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia.

Procurorul DIICOT a susţinut că decizia de achitare dată în primă instanţă în cazul tuturor inculpaţilor din această cauză nu este motivată. Acesta a cerut ca Victor Eros şi Gabriela Anghelache să primească o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut pentru faptele de care sunt acuzaţi, iar Alexandru Bucşă şi Petrică Grama să primească pedepse cu suspendare.

Instanţa a ascultat pledoariile avocaţilor, care au susţinut că faptele persoanelor judecate în acest proces s-au prescris din octombrie 2011, dar şi ultimele declaraţii ale inculpaţilor din dosar.

La încheierea judecării dosarului „Rompetrol”, instanţa a rămas în pronunţare, stabilind să dea o soluţie pe 23 septembrie.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit pe 19 august, la vârsta de 64 de ani, într-o clinică din Londra.

R.D.