22.4 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 20:41
No menu items!

Dosarul „Romgaz”. Adriean Videanu și Ioan Niculae, achitați de Înalta Curte. Decizia nu este definitivă

spot_img

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, dar și omul de afaceri Ioan Niculae au fost achitați, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul „Romgaz-Interagro”. Decizia nu este definitivă.

„A fost și rămâne nevinovat”, a declarat luni, la Antena 3, avocatul lui Videanu, care a precizat că nu este vorba despre o prescripție a faptelor.

Adriean Videanu, Ioan Niculae și mai mulți funcționari au fost trimiși în judecată în acest dosar cu 5 ani în urmă. Videanu a fost acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat.

Instanța Supremă a constatat că „fapta nu există”, potrivit minutei ședinței de judecată. 

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată de DIICOT la Completul de 5 judecători.

Și ceilalți inculpați din dosar au fost achitați.

Adriean Videanu și Ioan Niculae erau acuzați de producerea unui prejudiciu de circa 60 de milioane de euro prin obținerea de către Interagro, firma lui Ioan Niculae, de gaze ieftine din producția internă. Interagro ar fi ajuns să plătească prețuri de 4 ori mai mici față de cele plătite de populație pentru gazele importate din Rusia, arătau procurorii în rechizitoriu. Potrivit anchetatorilor, Ioan Niculae ar fi efectuat demersuri pe lângă Adriean Videanu, care deținea funcția de ministru al Economiei, pentru a obţine ordine şi memorandumuri în încercarea de a se crea o aparenţă de legalitate.

Raluca Dan