4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 4:39
No menu items!

DOSARUL REVOLUȚIEI. Lazăr îi cere lui Iohannis aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu

spot_img

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, îi cere preşedintelui Klaus Iohannis avizul pentru începerea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul „Revoluţiei”, în legătură cu săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a adresat preşedintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituţionale şi legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii în cazul lui Ion Iliescu, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), <<organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989>>, precizează Parchetul General, într-un comunicat de presă remis luni. 

În plus, se cere urmărirea penală faţă de Petre Roman, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989 şi faţă de Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989.

Solicitările vin în cauza intitulată generic ”Dosarul Revoluţiei”, mai precizează Parchetul General.

R.D.