16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 22:03
No menu items!

Dosarul Revoluției din 1989 se întoarce la Parchetul Militar. Ancheta trebuie refăcută de la zero, după 32 de ani

spot_img

Dosarul „Revoluția din decembrie 1989” se întoarce la Parchetul Militar pentru refacerea urmării penale. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), pronunțată miercuri, vine la aproape 32 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, soldate cu peste 1.100 de morți. În această cauză, fostul președinte Ion Iliescu și fostul viceprim-ministru, Gelu Voican Voiculescu, erau acuzaţi de comiterea unor infracţiuni contra umanităţii.

Pe 21 mai anul acesta, un judecător de cameră preliminară de la ÎCCJ a decis ca dosarul să fie restituit procurorilor, după ce a constatat mai multe nereguli în modul în care a fost întocmit rechizitoriul. Parchetul Militar şi mai multe părţi vătămate au atacat decizia, însă contestaţiile au fost respinse miercuri. 

Decizia de miercuri vine după ce, în octombrie anul trecut, instanţa a exclus mai multe probe din dosar, Parchetul Militar primind, la acea dată, un termen de cinci zile pentru a remedia neregularităţile din rechizitoriu şi pentru a comunica instanţei dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor ori solicită restituirea cauzei.

ÎCCJ a admis atunci mai multe cereri şi excepţii invocate în dosarul Revoluţiei atât de către părţi civile, cât şi de către Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu, fiind excluse mai multe probe ca urmare a constatării neregularităţii rechizitoriului întocmit de procurorii militari.

Astfel, ÎCCJ a exclus din materialul de urmărire penală mai multe probe: actele intitulate „declaraţii” ce conţin relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu în faţa Comisiei senatoriale; rapoartele întocmite de Comisia senatorială privind evenimentele din decembrie 1989 şi documentele ce au stat la baza întocmirii acestora; sinteza aspectelor ce rezultă din analizele efectuate de Parchetul Militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989; punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989; documentarul privind Marele Stat Major din cadrul MApN; „Cartea revoluţiei române. Decembrie 1989” de Sergiu Nicolaescu; documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 cu referire la acţiunile întreprinse de Direcţia de Cercetare a Armatei pentru perioada 17-31 decembrie 1989.

De asemenea, au fost excluse din materialul probator declaraţii date de zeci de persoane vătămate.

Dosarul privind revoluția din decembrie 1989 a fost trimis în instanţă de procurorii militari în luna aprilie 2019, în proces fiind citate peste 5.000 de părţi civile. Procesul a fost blocat mai mult de un an, pentru discutarea unor cereri şi excepţii ridicate de părţile din dosar.

Raluca Dan