8.8 C
București
marți, 13 aprilie 2021 - 4:29

DOSARUL “REALITATEA” Maricel Păcuraru urmărit penal. Cine sunt complicii lui

Maricel Pacuraru_SZ

Omul de afaceri Maricel Păcuraru (acționar majoritar al Realitatea Media, alături de Cozmin Gușă), cumnatul acestuia, avocatul Mirel Mircea Amariței (cel care l-a reprezentat, din postura de consilier juridic la Realitatea Media), fost secretar de stat în aparatul vicepremierului Dan Nica (2009), dar și Ionuț Sorin Barbu, partener de afaceri al lui Elan Schwartzenberg și apropiat al primarului Constanței Radu Mazăre, au fost puși sub acuzare de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul “Realitatea Media”.

“Din probele administrate până în prezent, s-a stabilit că cei trei învinuiţi, în cadrul procedurii insolvenţei SC Realitatea Media, au derulat acţiuni infracţionale, inclusiv prin antedatarea contractelor de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea respectivă”, precizează DNA într-un comunicat de presă remis marți.

De altfel, Maricel Păcuraru a fost dus luni seară la DNA pentru a fi audiat în dosarul “Realitatea”. Păcuraru a răspuns întrebărilor anchetatorilor timp de aproximativ o oră, la finalul perchezițiilor derulate luni, timp de aproape 12 ore, la sediile unor firme ale sale din strada Sevastopol, nr.26, din Sectorul 1 al Capitalei – imobil în care atât Maricel Păcuraru, cât și Mirel Amariței își au reședințele în București.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. De unde provin banii negri cu care Elan Schwartzenberg a controlat Realitatea

Mirel Amariței, “creierul” preluării PSV

În ceea ce-l privește pe fostul secretar de stat Mirel Amariței, procurorii au documente care atestă faptul că acesta s-a ocupat personal de preluarea Petromservice și Global Video Media  – de fapt, a companiei off-shore Elbahold – de către Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru de la Liviu Luca. Surse judiciare au precizat pentru Sursa Zilei că actele în posesia cărora au intrat anchetatorii arată că Mirel Amariței a călătorit de șapte ori în Cipru în perioada parafării tranzacției (noiembrie 2011 – aprilie 2012), prin agenția de turism Perfect Tour, patronată de soția lui Maricel Păcuraru.

În plus, Amariței le-ar fi reprezentat interesele lui Gușă și Păcuraru și în demersurile pe care aceștia le-au făcut ulterior, pentru a prelua controlul Realitatea TV.

Sofia Marinescu