12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:47
No menu items!

Dosarul Nana. Procurorii încep timid urmărirea penală

spot_img

Membrii Comisiei de Fond Funciar sunt puși sub acuzare

nana

Procurorii Parchetului General au început să miște timid ancheta din dosarul privind moșia prezidențială de la Nana. Pentru început, eu au declanșat urmărirea penală a unor funcționari publici locali.

Potrivit Parchetului General, membrii Comisiei de Fond Funciar, Niculae Tudoriţa, Decu Florian, Neagu Marius Gelu, Dobre Marian, Dobre Gheorghe și Stolea Georgică sunt acuzați de conflict de interese, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale, Preda Simona Alina, de fals material în înscrisuri oficiale, iar Manea Constantin, de abuz în serviciu.

Ancheta relevă că cei opt funcționari au participat, în perioada 2005-2010, la analizarea, verificarea, soluționarea și înaintarea în vederea validării cererilor depuse de către ei înșiși, rude ori afini ai lor, având ca obiect constituirea ori reconstituirea dreptului de proprietate a unor suprafețe de teren agricol. „În aceeași perioadă, prin îndeplinirea defectuoasă ori neîndeplinirea aribuțiilor ce le reveneau, au fost emise titluri de proprietate pe numele unor persoane care nu erau îndreptățite să le primească, fiind prejudiciat în acest mod domeniul privat al statului cu valoarea terenurilor retrocedate cu încălcarea dispozițiilor legale. La baza emiterii titlurilor de proprietate au stat înscrisuri falsificate (printre care și certificate de stare civilă), prin contrafacerea conținutului și folosirea de formulare tipizate elaborate în afara cadrului legal”, arată procurorii.

Andrei Tudor