Dosarul de șantaj al lui Traian Băsescu, urmărire penală IN REM

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu a declarat că procurorii au dispus reluarea urmăririi penale, in rem, în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de șantaj

basescu_livia stanciu

În conformitate cu dispozițiile Codului de procedura penală, s-a dispus reluarea urmării penale, cu privire la faptă. Adică suntem exact în stadiul în care s-a dispus, în cursul anului trecut, suspendarea urmăririi penale. Audierile pot fi făcute și înainte de începerea urmăririi penale cu privire la persoană.

Tiberiu Nițu, procuror general

Nițu a adăugat că procurorul de caz va decide când și dacă va fi audiat Traian Băsescu, în calitate de suspect.

Cercetările în acest dosar au fost suspendate de procurori, în cursul anului trecut, până la finalizarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu.

Parchetul instanţei supreme anunţa, în 18 aprilie, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele are imunitate.

Această problemă a ajuns pe masa judecătorilor Curţii Consituţionale, care au decis în 13 noiembrie că suspendarea urmăririi penale a preşedintelui din motive de imunitate este constituţională, respingând excepţia ridicată în dosarul în care senatorul Gabriela Firea a contestat decizia procurorilor privind plângerea sa referitoare la faptul că ar fi fost şantajată de Traian Băsescu.

Scandalul Băsescu – Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că “Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.

NICIUN COMENTARIU