12.8 C
București
luni, 18 octombrie 2021 - 14:09

Dosarul care-l vizează pe Mircea Băsescu, preluat de structura centrală a DNA UPDATE

spot_img

Dosarul constituit ca urmare a denunțului depus de fiul lui Bercea Mondial, împreună cu cele două înregistrări care ar demonstra că fratele președintelui a făcut trafic de influență, a fost preluat de DNA, care a început urmărirea penală in rem

mircea_basescu

  • UPDATE

Avocatul lui Florin Anghel, Pavel Abraham a declarat că la DNA structura centrală există 4 plângeri penale pe corupție depuse de clientul său pe numele lui Mircea Băsescu, trei dintre acestea fiind în lucru. Avocatul Abraham a mai precizat ca dosarul de șantaj la fratele președintelui a rămas la DNA Constanța, iar la București au fost preluate cauzele cu suspiciuni de corupție, inclusiv traficul de influență de care este acuzat Mircea Băsescu.

Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, mai cunoscut drept Bercea Mondial, a fost audiat, marți după-amiază, de procurorii DNA – Structura Centrală, mai bine de patru ore, în legătură cu denunțul făcut împotriva lui Mircea Băsescu.

Și tatăl său, Bercea Mondial a fost audiat în cursul zilei de marți, în acest dosar procurorii au început urmărirea penală in rem pentru trafic de influență. Surse judiciare au declarat că următorii audiați vor fi Mircea Băsescu, acuzat de familia Anghel de trafic de influență, și intermediarul care ar fi luat banii pentru Mircea Băsescu, Marian Căpățână.

Avocatul lui Florin Anghel, Pavel Abraham, a precizat că procurorii DNA au preluat din dosarul de șantaj deschis pe numele lui Florin Anghel la Constanța doar susţinerile şi denunţul făcut în legătură cu presupusa faptă de trafic de influenţă a fratelui şefului statului.

Dosarul penal constituit în urma plângerii depuse de Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, mai cunoscut drept Bercea Mondial, a fost preluat, marți, de DNA – Structura Centrală.

Săptămâna trecută, Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, a depus prin intermediul avocatului Pavel Abraham, mai multe înregistrări audio și video care ar arăta că Mircea Băsescu s-a întâlnit cu familia Anghel și a primit bani de la membrii acesteia. Ca urmare a acestei plângeri, procurorii au deschis un nou dosar în care fac verificări cu privire la fratele președintelui.

Într-un alt dosar – aflat pe rolul DNA Constanța – procurorii îl acuză pe Florin Anghel și pe membrii familiei sale că l-au șantajat pe fratele președintelui în repetate rânduri.

S.Z.