-3.6 C
București
luni, 24 ianuarie 2022 - 9:52
No menu items!

Dosar penal pentru un primar din Teleorman, care a împărțit bani alegătorilor

spot_img

Primarul comunei Olteni, din județul Teleorman, s-a ales cu dosar penal duminică dimineața, după ce, la doar două ore de la deschiderea urnelor, a împărțit bani alegătorilor pe care i-a sfătuit apoi să voteze cu USL.

Edilul a fost reclamat poliției de copreședintele ARD Teleorman, căruia primarul “i-a și aplicat un pumn în față” drept pedeapsă pentru sesizarea depusă.

“Am depus o plângere penală împotriva primarului comunei Olteni din Teleorman, care la ora 09:00, împreună cu companioni de origine romă, împărţea bani alegătorilor cu menţiunea de a vota cu USL”, a precizat liderul ARD Mihai Răzvan Ungureanu.

“Copreşedintele ARD Teleorman i-a spus că va sesiza Poliţia la 112, iar primarul i-a aplicat un pumn în faţă, sub privirile blânde ale poliţiei”, a mai relatat Ungureanu. El a sesizat şi faptul că, în comuna Beca de Jos din judeţul Mureş, la ora 10:30, nu s-a putut vota pentru că buletinele de vot dintr-un colegiu au fost trimise în alt colegiu.

R.D.