7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:56
No menu items!

Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul celor doi pacienți care au murit în incendiul de la spitalul din Ploiești

spot_img

Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul morţii celor doi pacienţi în incendiul izbucnit joi dimineață la spitalului din Ploieşti.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești au înregistrat un dosar de cercetare penală in rem pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

O echipă complexă de cercetare se află deja în teren, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, pentru cercetarea de la fața locului (CFL), echipa fiind formată, din experți pirogeni, ofițeri de poliție judiciară și procurori.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, Bogdan Nica, a precizat ca incendiul nu s-a produs din cauza instalației de oxigen. De altfel, instalația fusese modernizata de curând.

”Nu de la instația de oxigen s-a produs incendiul, ci de la o defecțiune fie de la un aparat, un pulsoximetru, fie patul a fost mișcat, bolnavul era foarte agitat, a mișcat patul și probabil s-a produs o scânteie. Într-o atmosferă cu încărcătură mare de oxigen s-a produs incendiu. Este un risc asumat când tratezi cu cantitate mare de oxigen,orie scânteie sau chiar spontan, spun specialiștii, se poate aprinde oxigenul. Infirmiera, în timp ce încerca să-i pună masca pacientului care era foarte agitat, a mișcat patul, a apărut o flamă, colega ei a venit cu un extinctor a stins imediat costumul, apoi au intervenit cu extinctoarele în salon. A venit și ISU și incendiul s-a stins în zece minute. Practic a fost localizat la un singur salon”, a declarat managerul spitalului.

Doi pacienți au decedat în urma incendiului de la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti. Aveau 74 și 75 de ani. O infirmiera care îi supraveghea este internata la Spitalul Floreasca, cu arsuri de gradul 1 și 2 pe 40 la suta din suprafața corporală.

                                                                                                                  Adina Silav