11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 23:34
No menu items!

Dosar penal pentru Marian Aliuță. Fostul fotbalist al Stelei, implicat într-un scandal în Sectorul 5

spot_img

aliuta

Fostul fotbalist al Stelei Marian Aliuţă este cercetat de procurori, alături de cei doi fraţi ai săi, după ce l-ar fi bătut pe fiul patronului unei spălătorii auto din Sectorul 5 al Capitalei. În urma loviturilor primite, victima a ajuns la spital.

Surse judiciare au precizat că luni, în jurul orei 18.00, Nelu Aliuţă, zis Biţă, unul dintre fraţii fostului fotbalist, a avut un conflict, în faţa unei spălătorii de pe strada Mărgeanului, din Sectorul 5, cu Alexandru Bârea, fiul patronului spălătoriei. Pentru că discuţia dintre cei doi a degenarat, Nelu Aliuţă i-a chemat în ajutor pe cei doi fraţi ai săi, Marian şi Aurel Aliuţă. Ulterior, cei trei fraţi l-ar fi bătut pe Alexandru Bârea, care, în urma loviturilor primite, a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Universitar.

Marţi seară, Alexandru Bârea s-a prezentat la Secţia 19 Poliţie şi a depus plângere împotriva celor trei.

În urma plângerii făcute de Bârea, fraţii Aliuţă au fost invitaţi telefonic de poliţişti pentru a da declaraţii, însă, deşi au anunţat că se vor prezenta la sediul secţiei, niciunul dintre aceştia nu a venit la audieri. Cei trei le-au spus însă anchetatorilor că vor depune, la rândul lor, plângere şi că îşi vor scoate şi ei certificate medico-legale, pentru a demonstra că au fost agresaţi.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au întocmit, miercuri, acte premergătoare începerii urmăririi penale pe numele fraţilor Aliuţă şi urmează să-i citeze pentru a le aduce la cunoștință învinuirile în dosar.

R.D.