Doru Claudian Frunzulică, unul dintre cei mai bogați secretari de stat din Guvernul României

    Frunzulica Doru Claudian 1

    Doru Claudian Frunzulică, fost coleg de partid cu Dan Șova la filiala PSD Olt, a fost înscăunat, la începutul acestui an, ca adjunct al șefului infrastructurii rutiere, după ce a ocupat poziția de membru neexecutiv în consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, unde, anul trecut, a câștigat peste 110.000 de euro.

    Conform declarației de avere, Doru Claudian Frunzulică este unul dintre cei mai bogați secretari de stat din Guvernul Victor Ponta. Dacă în vara anului trecut, când ocupa funcția de membru neexecutiv la ASF, Doru-Claudian Frunzulică avea 10 locuințe, respectiv opt apartamente și două case, la începutul acestui an, din declarația de avere completată când s-a angajat la Departamentul condus de Dan Șova, secretarul de stat a precizat că mai are șapte apartamente și două case. Se pare Frunzulică preferă Litoralul, din cele nouă locuințe ale sale, trei aflându-se la Năvodari.

    Secretarul de stat a vândut, în vara anului trecut, un apartament, în suprafața de aproximativ 160 mp, cu 363.000 de euro. Din acești bani, Doru-Claudian Frunzulică și-a achitat un împrumut la Volksbank, în valoare de aproximativ 24.500 de euro.

    Doru-Claudian Frunzulică deține și patru terenuri în zone de lux precum Voluntari-Ilfov, București-Băneasa, Bran-județul Brașov. Dacă tot a fost deputat de Olt, din partea PSD, aproximativ trei ani, Doru-Claudian Frunzulică are un teren, în suprafața de aproximativ 50 ha, în localitatea Stoicănești.

    Pe lângă bijuteriile, tablourile și timbrele în valoare de aproximativ 30.000 de euro, Doru-Claudian Frunzulică și-a împrumutat, anul trecut, propria firmă, Bucharest Asset Management SRL, cu 40.000 de lei.

    Conturi de sute de mii de euro

    Proaspătul secretar de stat are și coturi, depozite bancare, și fonduri de investiții de sute de mii de euro.

    Pe lângă depozitul bancar în valoare de 340.000 de euro, bani obținuți după tranzacția imobiliară de anul trecut, familia Frunzulică deține, în conturi sau depozite bancare în lei, euro și dolari. Conform calculelor noastre, în conturile și depozitele familiei Frunzulică sunt 45.000 de dolari, 135.000 de lei și 46.000 de euro. Conform declarației de avere, Doru-Claudian Frunzulică a plasat aproximativ 63.000 de dolari într-un fond de investiții.

    Venituri de peste 158.000 de euro pentru familia Frunzulică

    Anul trecut, familia Frunzulică, Doru-Claudian și soția acestuia, Olga, au încasat aproximativ 158.000 de euro. În 2013, Doru-Claudian Frunzulică a câștigat de la Autoritatea de Supraveghere Financiară 495.891 de lei, Olga Frunzulică 83,826 de lei, iar din închirierea locuințelor, s-au ales cu încă aproximativ 124.000 de lei.

    Ștefan Etveș

    NICIUN COMENTARIU