14 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 16:17
No menu items!

Domeniile Ostrov și-a crescut cifra de afaceri cu peste 20% în prima jumătate a anului

spot_img

Domeniile Ostrov și-a crescut cifra de afaceri cu peste 20% în prima jumătate a anului

Producătorul de vinuri Domeniile Ostrov a înregistrat în primul semenstru din 2013 o creștere a cifrei de afaceri cu peste 20%, depășind 9,5 milioane lei, față de cele 7,5 milioane lei din aceeași perioadă a lui 2012.

Evoluția pozitivă a afacerilor Domenile Ostrov se datorează, potrivit reprezentanților companiei, și investițiilor masive în replantații de viță de vie din ultimii ani, dar și creșterii sectorului HoReCa. Ponderea acestuia este de 30% din totalul vânzărilor din prima jumătate a anului, în creștere cu 10% față de anul trecut, restul de 70% fiind reprezentat de sectorul de retail.

„Premisele acestei creșteri au fost, în primul rând, investițiile masive din ultimii ani și creșterea prezenței noastre în HoReCa. Astfel, acum, avem pe rod toată suprafața de vie, avem calitatea dorită, dar producem şi cantităţi considerabile mai mari de vin DOC şi IG. Un rol important l-a avut și creșterea sectorului HoReCa și noua gamă de vinuri premium baricate care cuprinde cinci sortimente, toate grupate sub denumirea Domeniile Ostrov Reserve, pe care piața românească a început să le aprecieze din ce în ce mai mult”, declară Oana Belu, unul dintre acționari.

Pentru sfârșitul lui 2013, oficialii companiei estimează menținerea creșterii de 20% înregistrată în 2012 și în primul semestru din 2013, urmând să ajungă la un nivel de 19 milioane de lei, cu cantitate estimată de 7,5 milioane litri de vin, față de cele 16 milioane de lei din 2012.

”Pe lângă investițiile în replantări și achiziționarea de capacități de producție cu tehnologii de ultimă generație, un rol important în evoluția pozitivă a avut-o consumatorul final, care și-a reeducat gustul și abordarea când vine vorba despre alegerea vinului. În acest sens se poate observa o tendință de creștere în zona soiurilor, în detrimentul vinului de masă, și faptul că vinurile demiseci și seci cresc în pondere de la an la an”, precizează Oana Belu.

“Domeniile Ostrov” reprezintă brandul “umbrelă” sub care se comunică gamele de vinuri ale podgoriei Ostrov, care se întinde pe 1.300 de hectare. Alături de podgoria de viţă de vie, compania mai deţine 500 de hectare de pomi fructiferi şi 200 de hectare de legume. Vinurile Domeniile Ostrov sunt listate în lanțurile de magazine Metro, Real, Carrefour, Mega Image, Lidl, Cora și Kaufland.

C.C.