3 C
București
duminică, 28 noiembrie 2021 - 8:38
No menu items!

Dolj: Evaziune de 16 milioane de lei, descoperită în urma unor controale la firmele de fier vechi

spot_img

fier vechi

Administratori de la 18 societăţi comerciale din judeţul Dolj, care se ocupă de colectarea şi vânzarea fierului vechi, sunt suspectaţi de evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la peste 16 milioane de lei, potrivit Poliţiei Române.

“În baza datelor şi informaţiilor obţinute, în perioada 11-13 decembrie a.c., Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R. a iniţiat şi coordonat pe raza judeţului Dolj, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea activităţilor economice ilegale ce se comit cu ocazia colectării, valorificării şi comercializării de deşeuri industriale reciclabile”, arată vineri Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, au fost verificate 31 de firme care au ca obiect colectarea şi vânzarea fierului vechi, la 18 dintre acestea fiind găsite neregului, în sensul că administratorii nu ar fi înregistrat în contabilitate sumele obţinute din vânzarea fierului şi nu ar fi virat la Fondul de Mediu contribuţia de trei la sută din veniturile realizate.

Poliţiştii au întocmit 18 dosare penale, în care sunt cercetate 20 de persoane, prejudiciul produs statului fiind estimat la peste 16 milioane de lei.

Din primele verificări, poliţiştii de la investigarea fraudelor au stabilit că administratorii a 14 dintre firmele aflate sub anchetă şi-ar fi cesionat părţile sociale unor cetăţeni străni, care ulterior au plecat din România, reuşind astfel să îngreuneze cercetările.

Lucian Mera