9 C
București
luni, 29 noiembrie 2021 - 1:06
No menu items!

Doliu în Bangladesh în urma incendiului de sâmbătă

spot_img

doliu

În Bangladesh marţi a fost zi de doliu în memoria celor peste 110 muncitori morţi în incendiul devastator care s-a produs sâmbătă la o fabrică de confecţii în apropiere de Dhaka.

 Autorităţile sunt de părere că a fost un incendiu criminal, iar mii de muncitori din domeniu au ieşit în stradă pentru a protesta față de lipsa protecţie la locul de muncă.

În semn de respect pentru victim au fost organizate slujbe religioase, fabricile au fost închise, iar pe clădirile oficiale drapelul a fost coborât în bernă.

Un reprezentant al serviciilor de pompieri din Bangladesh a emis ipoteza sabotajului, precizînd că incendiul s-a produs în urma unui scurtcircuit suspect.Bangladesh Garment Manufacturers and Exporters Association, care a oferit 1.250 de dolari familiei fiecărei victime, şi-a intensificat cercetările fără a exclude sabotajul.

În acest sens, autoritățile din Bangladesh îl anchetează pe proprietarul fabricii Tazreen Fashion, Delwar Hossain, care conform unor supravieţuitori ar fi dispus ca niciun angajat să nu-şi părăsească locul de muncă.

Victimele incendiului de sâmbătă sunt în mare parte femei, majoritatea deceselor  fiind cauzate  de asfixiere şi intoxicaţie. Unele persoane s-au aruncat în gol pentru a se salva.