15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:19
No menu items!

Doi lei pentru mâncarea unui copil instituţionalizat

spot_img

Doi lei pentru mâncarea unui copil instituţionalizat

Meniul zilnic pentru un copil orfan sau abandonat aflat în grija statului, în centrele de plasament din județul Vaslui este de 2 lei, în timp ce pentru un parlamentar este de 110 lei.

 Bucătăresele din Vaslui trebuie să gândească și să pregătească două feluri de mâncare care să coste doar 2 lei, în condițiile în care copiii ar trebui să mănânce de cel puțin trei ori pe zi și să primească 2.400 de calorii în cazul celor de până la 4 ani și 3.400 de calorii dacă vorbim despre adolescenți. Alocația pentru hrană nu a mai înregistrat creșteri de opt ani.

Fondurile pentru copiii instituționalizați sunt alocate de Consiliul Județean Vaslui, care a ignorat numeroasele cereri făcute de seful Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, justificând de fiecare dată că nu sunt bani.

1.500 de copii din Vaslui sunt în grija asistenților maternali, însă de jumătate de an, asistenții maternali nu primesc nici măcar aceste fonduri infime.

Consiliul judeţean Vaslui a alocat adolescenţilor un meniu care să coste 8 lei.

Situaţia este cu atât mai dureroasă cu cât Vaslui este în topul judeţelor cu cei mai mulţi copii abandonaţi.

În timp ce alocaţia pentru hrana unui copil aflat într-un centru de plasament este de doi lei pe zi, parlamentarii se plâng că sunt obligaţi să renunţe la micul dejun de la hotel, care costă 110 lei. Cu aceşti bani, un copil orfan ar putea fi hrănit aproape două luni.

C.I.