28.1 C
București
marți, 7 mai 2024 - 15:11
No menu items!

Doi americani care luptau în Ucraina au murit în Donbas

spot_img

Doi cetățeni americani au murit recent în regiunea Donbas din Ucraina, a confirmat sâmbătă Departamentul de Stat al SUA prin vocea unui purtător de cuvânt, transmite CNN.

Administrația americană a fost în contact cu familiile celor decedați și a oferit „toată asistența consulară posibilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Purtătorul de cuvânt a refuzat să precizeze cât de recente sunt decesele sau care au fost circumstanțele acestora.

„Din respect pentru familii în aceste momente dificile, nu avem nimic mai mult”, a declarat purtătorul de cuvânt, confirmând un raport anterior al CNN.

Întrebat despre starea lui Alexander Drueke și Andy Hunyh, doi americani capturați de forțele rusești în timp ce luptau în Ucraina, purtătorul de cuvânt a spus că oficialii americani „au fost în contact cu autoritățile ucrainene și ruse în ceea ce privește cetățenii americani care ar fi putut fi capturați de forțele rusești sau de proxis în timp ce luptau în Ucraina”.

„Cerem Rusiei să își respecte obligațiile internaționale de a trata toate persoanele capturate luptând în cadrul forțelor armate ale Ucrainei ca prizonieri de război”, a mai spus purtătorul de cuvânt. 

Raluca Dan