13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 22:50
No menu items!

DOCUMENT. Un ministru și 15 ajutoare de rang înalt, noua organigramă a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

spot_img

Guvernul Ciucă înregistrează un nou record în privința creșterii aparatului bugetar cu noi demnitari. A aprobat, luni, Hotărârea de Guvern care include, printre altele, și noua organigramă a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), condus de Marcel Boloș (PNL). Potrivit actului normativ, ministrul Boloș va fi ajutat la conducerea instituției de nu mai puțin de 8 secretari de stat, 2 subsecretari de stat, 1 secretar general și de 4 secretari generali adjuncți. 

„Ministrul investițiilor si proiectelor europene este ajutat în activitatea sa de 8 secretari de stat și 2 subsecretari de stat numiți și eliberați din funcție prin decizii ale prim-ministrului, precum și de secretarul general și de 4 secretari generali adjuncți, numiți în condițiile legii”, prevede actul normativ. 

În plus, potrivit aceleiași hotărâri, MIPE va avea 1.943 de angajați, cu 536 mai mult față de câți are în prezent. 

Și, pentru că numărul acestora ar putea fi totuși insuficient, în actul normativ se mai prevede că „în sprijinul realizării obiectivelor ministerului și conform mandatului acordat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de către Guvernul României, ministrul poate atribui unor persoane, prin ordin, calitatea de consilier onorific, având activitate de consultanță (neremunerată)”.

Hotărârea de Guvern poate fi consultată AICI

Guvernanții sfidează criza economică

În plină criză economică, aparatul bugetar crește considerabil în toate instituțiile. Astfel, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România a ajuns, în ianuarie 2022, la 1.264.843. Numărul este cu peste 15.000 mai mare decât în ianuarie 2021, când se înregistrau 1.249.283.

De altfel, Sursa Zilei arăta cum, doar în luna martie, comparativ cu luna februarie 2022, numărul angajaților la stat s-a mărit cu 1.883 de funcționari.

Raluca Dan