3.1 C
București
luni, 8 martie 2021 - 9:08

DOCUMENT. Adevărul despre spitalele din România: din secțiile ATI lipsesc dotări vitale și doar 40% din ele au personal medical

Raportul Inspecţiei Sanitare de Stat făcut în decembrie anul trecut, în urma controlului în secţiile ATI din toate spitalele publice şi private din ţară, scoate la iveală lipsa acută de dotări, dar și lipsa acută de cadre medicale. Deși actualul ministru al sănătății spune că nu a văzut încă raportul, acesta se află la cabinetul ministrului sănătății din 23 decembrie anul trecut. 

Inspectorii din cadrul Ministerului Sănătăţii au descoperit, printre altele, că în 28 la sută din cele 314 spitale controlate nu există un rezervor de apă, necesar pentru intervenţia rapidă în caz de incendiu. În 71% din saloanele de terapie intensivă nu există sistem de ventilație mecanică care să asigure circulaţia corespunzătoare a aerului în încăperi. Și doar 40% din secțiile ATI respectă asigurarea normativului de medici pe timpul efectuării unei gărzi.

Verificările au fost făcute după tragedia de la Piatra Neamţ în care 12 pacienţi din secţia ATI a spitalului judeţean de acolo au murit într-un incendiu.

Nereguli în secţiile ATI:

– 28% dintre spitale nu au rezervor de apă pentru incendii;

– 71% din saloanele de terapie intensivă nu au sistem de ventilație mecanică prin exhaustare;

– 60% din saloanele de terapie intensivă nu au sisteme de tratarea aerului cu 3 trepte de filtre HEPA.

– 71% din secțile de ATI controlate nu se asigură distanțele între paturi (de 2, 5 m);

– Doar 40% din secțile ATI respectă asigurarea normativului de medici pe timpul efectuării unei garzi;

– 56% dintre paturi nu sunt amplasate cel puțin 12 prize pe ambele părți ale patului.

Structura saloanelor ATI din 243 unități sanitare verificate:

  • 46% nu dețin cameră lucru asistente cuplată cu stația centrală de monitorizare;
  • 45% nu dețin laborator pentru determinări de urgență;
  • 36% nu dețin depozit farmaceutic;
  • 36% nu dețin vestiar filtru pentru personalul medical.
  • 32% nu au cabinet medici ATI cu grup sanitar;
  • 31% nu au depozit aparatură și instrumentar;
  • 22% nu au grup igienizare;
  • 20% nu dețin post supraveghere (directă sau monitorizată);
  • 20% nu dețin spațiu sanitar pentru prelucrare și igienizare.

Rezultatele preliminare ale Inspecției Sanitare de Stat poate fi studiat AICI. 

Raluca Dan