11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 13:08
No menu items!

Doar 25 de spitale din 331 vor avea bani, din PNRR, să diminueze nosocomialele

spot_img

Doar 25 de spitale din 331 vor avea bani, prin PNRR, să reducă rata infecțiilor nosocomiale, transmite Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).

„România a rămas, în continuare, ţara în care infecţiile nosocomiale sunt ascunse, nu doar de ochii publicului, ci şi de ai autorităţilor. Este o situaţie pe care miniştrii Sănătăţii care s-au perindat la conducerea instituţiei au recunoscut-o deschis, dar nu au făcut nimic ca să o remedieze. Aşa s-a ajuns ca la noi în ţară, în spitale în care condiţiile nu sunt ca în vestul Europei, rata infecţiilor nosocomiale să fie de 2%, faţă de media europeană de 8%.

​Prin demersurile făcute de FACIAS la Ministerul Sănătății, INSP, ANMCS, ca urmare a numeroaselor sesizări primite privind infecțiile nosocomiale, am descoperit că practica neraportarii infecţiilor din spitale este în continuare foarte răspândită. Iar motivele sunt de la neaplicarea sancţiunilor legale, până la capacitatea redusă a laboratoarelor pentru diagnosticul IAAM sau lipsa personalului”, a transmis FACIAS.

Acum, prin PNRR, se lansează un proiect în valoare de 150 de milioane de euro, pentru a reduce rata infecțiilor nosocomiale, însă programul se adresează doar unui număr restrâns de spitale.

​”FACIAS a decis să monitorizeze îndeaproape modul în care va fi implementat cel mai nou proiect lansat de Ministerul Sănătăţii în acest domeniu. Este vorba despre apelul pentru finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru realizarea de ambulatorii de specialitate sau dotarea cu echipamente şi materiale destinate reducerii riscurilor infecţiilor asociate asistenţei medicale. În cadrul acestui program vor exista 25 spitale publice care vor putea fi finanţate, având un buget estimativ al apelului este de 150.375.000 Euro. Proiectele pot fi depuse în perioada: 25 septembrie-30 noiembrie 2022, iar contractele câștigătorilor vor fi semnate în trimestrul II al anului 2023.

​Prin acest proiect trebuie să aflăm care este realitatea. Pentru că nu este cea prezentată în ultimii ani de autorităţi, aşa cum chiar ele recunosc. În țara noastră se află 331 spitale care fac raportări privind infecțiile nosocomiale: în perioada 2018-2020 s-au raportat, cumulat, 195 decese având drept cauză IAAM, iar în 2021 au fost raportate 216 astfel de decese”, mai precizează reprezentanții FACIAS.

                                                                                                                 Adina Silav