Doamne, ocrotește-i pe români!

România Mireasă – Marea Unire, 1918. Dumnezeu privește din Cerul Sfânt spre Sacrul Pământ Românesc. Susurul Dunării Bătrâne, de la Cazane până la ieșirea în Marea cea mare (Neagră), se aude și astăzi lin, parcă amestecat cu ecouri de arme, zăngănit de săbii și suliți, care amintesc de năvălitorii și migratorii care au râvnit mereu acest mănos pământ.

Din Cadrilaterul Dobrogei până în Basarabia și Bucovina, umbra Basarabilor și Mușatinilor veghează frumusețea acestui Pământ Românesc.

Se simte mirosul de pământ proaspăt, lucrat de cei ce iubesc această glie, scăldată în sânge ostășesc, pe câmpurile de luptă. Așișderea, mirosul de tămâie și versul sfânt liturgic al lăcășurilor de cult amintesc mereu de somnul veșniciei și glasul duios care leagănă între buchete de flori și colivele dulci din grâu, sufletele celor ce au plecat la ceruri, apărând pământul românesc. Eroii, martirii, ostașii, răzeșii, înțelepții și românii simpli, iubitori de neam și țară, stau plămădiți în taina pământului românesc, veghind Istoria Neamului și cursul firesc al vieții românilor noștri.

Se aud pașii lui Dumnezeu în ctitoriile voievodale, în troițe și mausolee, în cimitire și răscruci de drumuri. Toate vorbesc de Dumnezeu! Astăzi, trebuie, clopotele locașurilor sfinte, să se tragă ziua întreagă deșteptând conștiința lâncedă a neamului nostru, cândva plin de bărbați adevărați, de voievozi, de bravi luptători și apărători ai acestor sfinte locuri românești binecuvântate. Să răsune glasul clopotelor până la ceruri! Să audă Dumnezeu că țara se mișcă, că țara s-a trezit, există și vrea să fie așa precum a fost cândva. Să ne trezim din somnul conștiinței, din nepăsarea sufletească, din frică, din lipsa de voință, din lehamitea ce bântuie întreaga lume. Să înviem în noi valorile culturale strămoșești: voinicia, voința, vitejia, curajul, patriotismul și iubirea de frumos! Să ne apărăm Limba Română, Sfințenia și Spiritualitatea Neamului! Să apărăm familia și morala creștină, să apărăm granițele pământești ale țării și granițele sufletești ale moralei și tradiției creștine. Să reînviem culorile din steag și Conștiința Națională. Nu suntem români doar pentru că fluturăm steagurile, nu doar pentru atât! Să prețuim țara în care trăim și existăm, din voința lui Dumnezeu. Să nu fim români, doar pentru că mâncăm varză, sau fasole cu ciolan, să luptăm pentru demnitatea națională și personală, să mâncăm o pâine cinstită și muncită, cu multă râvnă. Nedemnă și necinstită este pâinea nemuncită! Trebuie să reînviem cultul muncii și responsabilitatea personală, dragostea de frumos și adevăr, dragostea de neam și țară.

România Mare din 1 Decembrie 1918 înseamnă jertfă, durere, suferință, sânge, Dor de Țară, vitejie, eroi, lacrimi și morminte.

Superficialitatea și felul cu care ne tratăm poporul și țara arată în mod categoric lipsa de înțelegere a valorilor acestui neam.

Sărbătoarea, coroanele și florile, parada militară și toată defilarea ostășească sunt toate o cosmetizare de moment în fața istoriei moderne. Suferința din incompetență și nepăsare nu este act de vitejie. Trebuie să înțelegem că astăzi războaiele și problemele geostrategice nu se mai rezolvă cu tancuri și mitraliere. Avem războaie mult mai crunte și sofisticate de care ori nu vrem să știm, ori nu am luat act față de cum trebuie să ne apărăm. Avem războiul crunt al ideologiilor avangardiste și de moment, din care trebuie să învățăm păstrarea moralei și verticalității ca oameni creștini. Avem războaie economice și diplomatice, în sistem corporatist, din care trebuie să învățăm să nu ne pierdem țara, resursele, valorile, bogățiile care nu sunt doar ale noastre, ci sunt și ale generațiilor viitoare. Așa și strămoșii au ales moartea ca act de supremă jertfă, pentru a ne păstra bogățiile, arătându-ne că noi azi le risipim cu ușurință și nechibzuință. Avem războiul minții și războiul sufletesc pe care trebuie să le învingem, pentru a nu fi materie-primă spitalelor și veșnicelor suferințe ce le trăiește astăzi poporul român, care, disperat, crede că sănătatea se dobândește numai prin spitale, fără credință și viață morală creștină.

Plata păcatului este moartea, boala și suferință sunt cauza morții, dacă suntem lipsiți de înțelepciune și ecologie sufletească față de pofte și plăceri nechibzuite, fără măsură ne degradăm ca genă.

Degradarea unui neam nu vine numai din războaie, vine și din viață opacizată din care L-am exclus pe Dumnezeu.

Suntem în război cu Cerul Sfânt, vrem înlăturarea valorilor creștine “perimate”, înlocuite cu normele vieții cotidiene, strict occidentalizate și globaliste, vom culege eșecul, suferință, florile, lacrimile și mormintele.

Dar, fără glorie, fără eroi, fără valori, fără demnitate, vom fi un popor al umilinței. Dacă nu cinstim valorile eterne, materiale și spirituale, vom fi șterși din Universalitatea Istoriei, ca multe alte popoare și imperii, care L-au îndepărtat pe Dumnezeu din viața lor și s-au diluat până la dispariție, în mulțimea altor neamuri.

Să respectăm România Mare și Tricolorul Românesc, să ne îmbrăcăm prin Botez în Crezul Ortodox și împreună cu Dumnezeu și Sfinții acestui neam, să dăinuim mereu împreună în drumul spre veșnicia Cerului Nou și a Pământului Nou, la Slava lui Dumnezeu, ca bravi români și cetățeni ai Raiului, lângă Jertfa Veșnică, Pâinea Cea Vie și Crucea lui Hristos…

Doamne, ocrotește-i pe români!

NICIUN COMENTARIU