6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 6:17
No menu items!

DNA se „întărește” cu 56 de procurori noi

spot_img

Direcţia Naţională Anticorupţie organizează concurs pentru ocuparea a 56 de posturi, între care 28 la nivel central şi alte 28 în teritoriu

DNA_sigla 1_SZ

Conform anunțurilor postate pe pagina Direcției, 28 de posturi vor fi la structura centrală, din care 7 la Secția judiciară penală. Alți 28 de procurori vor fi angajați pentru structurile teritoriale – la Pitești și Constanța, 5, respectiv 4 locuri, Alba Iulia, Galaţi şi Oradea vor avea câte 3 procurori în plus, iar câte un procuror sau 2, vor fi repartizaţi la Bacău, Brașov, craiova, Iași, Ploiești, Suceava, Baia Mare, Târgu mureș și Timișoara.

Magistraţii care își doresc o carieră în lupta împotriva corupţiei, dar și un salariu corespunzător riscurilor, trebuie să depună la sediul central al DNA un dosar în care să includă cel puţin trei dintre anchetele pe care le consideră reprezentative.

Selecția este deschisă tuturor procurorilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 87 alin. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Aceștia sunt invitați să depună curriculum vitae care să includă traseul profesional și un număr de 3 – 5 lucrări reprezentative din activitatea anterioară.

anunț DNA

Înscrierile se primesc până la 25 septembrie, iar interviurile vor avea loc între 1 şi 6 octombrie.