4 C
București
marți, 19 martie 2024 - 8:23
No menu items!

DNA schimbă tactica în dosarul lui Liviu Dragnea: renunță la toate cererile înaintate judecătorilor / LIVE TEXT

spot_img

Răsturnare de situație în procesul care îl vizează pe președintele PSD, Liviu Dragnea, de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). După ce a schimbat procurorul de ședință, înlocuind-o pe Raluca Mirică cu Elena Grecu, fost candidat la șefia DNA, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a decis să renunțe la toate solicitările înaintate anterior completului de judecată. 

Astfel, DNA a anunțat, pe de o parte, că renunță la cererea de schimbare a încadrării juridice (procurorii voiau schimbarea acuzației de abuz în serviciu într-o formă agravantă a acestei infracțiuni –  abuz în serviciu în formă continuată sau calificată, în încercarea de a evita intervenția prescripției) și, pe de altă parte, că renunță și la solicitarea privind sesizarea Curții Constituționale a României (CCR). 

La rândul său, judecătoarea Rodica Popa a precizat că a epuizat cercetarea judecătorească. 

De cealaltă parte, avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a ridicat atât o excepție de nelegalitate  – invocând nulitatea Hotărârilor Colegiului de Conducere al ÎCCJ cu privire la constituirea completului de fond -, cât și o excepție de neconstituționalitate referitoare la textul de lege potrivit căruia, instanța de apel readministrează o serie de declarații date în fața instanței de fond. Apărătorul a susținut că neconstituționalitatea acestui text constă în faptul că încalcă drepturile fundamentale, deoarece e restrictiv atâta vreme cât prevede că în faza de apel se administrează doar anumite probe. 

  • UPDATE

Și apărătorul Marian Nazat a solicitat ÎCCJ să ceară de la DNA soluția pronunțată în cauza disjunsă, care o viza pe Floarea Alesu. Apărătorul a argumentat că soluția în acest dosar disjuns este relevantă, deoarece instanța trebuie să facă o evaluare a credibilității martorilor, iar nesoluționarea acestui dosar timp de 7 ani poate determina manipularea declarațiilor. 

Este important acest context, în condițiile în care Alesu este singurul martor care susține că a fost instigat de Liviu Dragnea, a mai arătat avocatul.

  • UPDATE

La rândul său, avocatul Toni Neacșu a cerut schimbarea încadrării juridice pentru inculpata Olguța Șefu, fostul director al Direcţiei de Protecţie a Copilului Teleorman,  în neglijență în serviciu. 

  • UPDATE

Ședința de judecată s-a suspendat pentru ca magistrații să se pronunțe pe solicitările avocaților din dosar.

  • UPDATE

Președintele completului de la ÎCCJ, Rodica Popa, le- a cerut părților să rămână în sală până după deliberări. 

Este posibil ca completul ÎCCJ să respingă cererile avocaților, pentru a finaliza judecata apelului.

  • UPDATE

Completul ÎCCJ au respins toate cererile avocaților formulate în cauză. În plus, ÎCCJ a amânat și cererea de amânare a judecății, pentru data de 5 iunie. 

Președintele de complet, Rodica Popa apreciază cauza în stare de judecată. Cu alte cuvinte, procesul în care este judecat Liviu Dragnea va fi finalizat luni. 

Apelul formulat de DNA în această cauză vizează achitarea liderului PSD, de către completul de fond, pentru infracțiunea de fals. 

  • UPDATE

Președintele completului de judecată anunță că pronunțarea în acest caz se va amâna.

  • UPDATE

Apărătorul Floarei Alesu, Adrian Georgescu, cere rejudecarea procesului pentru nelegalitatea constituirii completului de fond.

Cristi Ciupercă