18.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 16:19
No menu items!

DNA: Jurnalistul Dan Turturică, intermediarul șpăgii date de Gheorghe „Pinalti” Ștefan

spot_img

Direcția Națională Anticorupție susține, în ordonanța prin care s-a dispus urmărirea penală a liderului PSD Neamț, Ionel Arsene, că jurnalistul Dan Turturică, fost redactor-șef al ziarului „România liberă”, în prezent redactor-șef digi24.ro,  ar fi intermediat o șpagă de la Gheorghe Ștefan. Banii au fost dați de „Pinalti” lui Ionel Arsene, care ar fi promis că îi va da lui Horia Georgescu, șeful de la acea vreme al Agenției Naționale de Integritate, prin intermediul lui Turturică, scrie stiripesurse.ro.

Informația se regăsește în motivarea deciziei Tribunalului Bacău prin care Ionel Arsene a fost plasat sub control judiciar.

„Prin ordonanţa din data de 18.01.2018 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul AI pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art.291 alin.1 Cod penal raportat la art.6, 7 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal, constând în aceea că în anul 2013, într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti, a primit de la ŞG, primar al municipiului Piatra Neamţ, suma de 100.000 euro pentru ca în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a Partidului Social-Democrat să-şi folosească influenţa, în mod indirect, asupra preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate, HG, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor de către TC, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Banii au fost primiţi pentru a fi înmânaţi prin intermediari (consiliera sa personală şi redactorul şef al cotidianului România Liberă) lui HG, persoană asupra căreia suspectul a lăsat să se creadă că are influenţă în mod indirect.

Se reţine că, în anul 2013, ŞG era primar al municipiului Piatra Neamţ şi preşedinte al Partidului Democrat Liberal (PDL) – organizaţia judeţeană Neamţ. În aceeaşi perioadă, AI era preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a Partidului Social Democrat (PSD) şi deputat din partea aceleiaşi formaţiuni politice. Consiliul Judeţean Neamţ era condus de TC persoană care era totodată şi preşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) – organizaţia judeţeană Neamţ.

Pe fondul neînţelegerilor politice, atât ŞG cât şi AI doreau înlăturarea din funcţia publică a lui TC.

În aceste condiţii, între ŞG şi AI au avut loc mai multe discuţii atât în mun. Piatra–Neamţ cât şi în Bucureşti cu privire la modalităţile de atingere a scopului comun, fiind identificată posibilitatea (expusă de AI) ca TC să fie declarat incompatibil sau în conflict de interese de către Agenţia Naţională de Integritate – ANI.

În anul 2013 preşedinte al ANI era HG, persoană care a ocupat această funcţie cu sprijinul PSD, partid aflat în acea perioadă la guvernare.

În urma discuţiilor purtate între ŞG şi AI (la unele discuţii a participat şi PA, persoană care de asemenea urmărea îndepărtarea din funcţiile publice a lui TC, însă interesul acestuia era exclusiv unul de afaceri), în anul 2013, într-un restaurant din Bucureşti, ŞG i-a dat lui AI suma de 100.000 euro. Suma a fost adusă de către fiul lui ŞG,ŞG, la cererea celui dintâi. AI a afirmat că suma de bani va fi remisă numitului TD, în acea perioadă redactor-şef al cotidianului România Liberă, persoană care la rândul său urma să remită banii lui HG, pentru ca acesta în calitate de preşedinte al ANI să constate nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor de către TC. AI a afirmat că legătura cu TD era asigurată prin intermediul unei consiliere personale, persoană care îl cunoştea în mod direct pe TD întrucât lucrase în presă”, se arată în motivare.

„De asemenea, GȘ a sesizat că i-a dat suma de 15.000 euro lui AI în timp ce se aflau la hotelul Caro din Bucureşti pentru a fi remişi redactorului şef al ziarului România Liberă, în scopul publicării unor articole denigratoare despre TC”, se mai arată în document.

Andrei Tudor