DNA: Fostul deputat Mihail Boldea şi un procuror, trimiși în judecată

mihail boldea

 

Fostul deputat Mihail Boldea şi şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în prezent suspendat din funcţie, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru şantaj, mită şi spălare de bani.

Potrivit unui comunicat emis de DNA, procurorii anticorupție i-au trimis în judecată pe următori inculpați:

– ROȘCA COSTACHE, fost Roșca Caloenescu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați (la data faptelor, în prezent procuror suspendat), în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită, șantaj (14 fapte), asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție, complicitate la infracțiunea de spălarea banilor,

– BOLDEA MIHAIL, deputat în Parlamentul României (la data comiterii unor fapte) și avocat în Baroul Galați, arestat în altă cauză, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de șantaj (14 fapte), spălare a banilor, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție, participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, ambele în formă continuată (câte 6 acte materiale), sustragere sau distrugere de înscrisuri, fals în declarații în formă continuată,

– COJOCARU VALENTINA, administrator la S.C. FITOPLANT 2007 S.R.L. București, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de dare de mită, spălarea banilor, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție, fals intelectual la legea contabilității,

– OPREA MATEI, administrator la S.C. FITOPLANT 2007 S.R.L. București, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de dare de mită, spălarea banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție,

– MAROSY MIRCEA, administrator la S.C. DELCONI S.R.L. Galați și S.C. DEREK 1 S.R.L. Galați, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de dare de mită, șantaj (14 fapte), spălarea banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție,

– MIHĂILĂ IONEL, persoană fizică autorizată la Cabinetul individual de contabilitate „Mihăilă Ionel” Galați, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție și fals intelectual la legea contabilității.

 

Lucian Mera

NICIUN COMENTARIU