4 C
București
marți, 30 noiembrie 2021 - 19:18
No menu items!

DNA contestă decizia de eliberare din închisoare a lui Adrian Năstase. VEZI MOTIVELE

spot_img

DNA a cerut anularea hotărârii Judecătoriei Sectorului 4, prin care fostul premier Adrian Năstase poate ieși mai devreme din închisoare. Procurorii spun că nu există dovezi temeinice de îndreptare şi că aprecierile comisiei de eliberare condiţionată sunt formale.

Nastase_SZ 2

În contestaţia depusă la Tribunalul Ilfov, DNA spune că lucrările ştiinţifice pe care Adrian Năstase le-a scris în timpul detenţiei şi care au contat atunci când s-a decis eliberarea condiţionată, nu sunt atestate.

Totodată, se poate constata că lucrările întocmite de condamnat nu au prezentat o importanță semnificativă în aprecierea comisiei de liberare condiționată, la dosarul cauzei neexistând date suficiente care să ateste caracterul științific al acestora, opiniile, aprecierile unor profesori universitari nefiind în măsură să acopere acest neajuns.

motivare procuror DNA

DNA mai consideră şi că Adrian Năstase a stat prea puţin în închisoare,  în comparaţie cu infracţiunile de corupţie pe care le-a săvârşit ca fost prim-ministru sau președinte al unui partid.

Persoana condamnată nu a avut un comportament merituos, deosebit, ci absolut normal, previzibil în raport cu nivelul înalt de pregătire și educație, însă aceste repere personale semnificative, ar fi trebuit să constituie tot atâtea motive, care să-l determine pe condamnat să nu ajungă în situația actuală (…). La dosarul cauzei nu există dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului, iar timpul executat din pedeapsă nu este suficient pentru atingerea scopului acesteia, constând în asigurarea constrângerii necesare, ca urmare a încălcării legii prin săvârșirea de infracțiuni multiple și grave de corupție, în calitate de Prim Ministru al României ori de Președinte al unui partid politic, dar și a formării unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept.

 motivare procuror DNA

Judecătoria Sectorului 4 a decis, pe 23 iulie, cererea de eliberare condiţionată a fostului premier, după ce Comisia penitenciarului i-a dat aviz pozitiv. Fostul premier Adrian Năstase are de executat 4 ani și jumătate din două pedepse contopite, din dosarele Trofeul Calităţii și Zambaccian.

M.N.