DNA cere alt mandat de arestare preventivă pentru Darius Vâlcov

Procurorii DNA cer instanţei un nou mandat de arestare pentru Darius Vâlcov, pentru folosirea informaţiilor obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuşi

Darius_Valcov_Senat

Direcţia Naţională Anticorupţie arată că propune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând de marţi 7 aprilie, a senatorului Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Măsura a fost propusă de procurori după ce Senatul a avizat, în 1 aprilie, cererile de extindere a urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă pentru noile fapte de care este suspectat Darius Vâlcov.

Senatorul PSD Darius Vâlcov mai are un mandat de arestare preventivă, valabil până în 24 aprilie, pentru acuzația de trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, Vâlcov s-ar fi folosit de informaţiile obţinute când a ocupat cele trei funcţii, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, deţinute de fel, dar administrate prin interpuşi.

Darius Vâlcov ar fi obţinut astfel mai multe bunuri materiale, între care sume de bani, lingouri de aur și tablouri.

NICIUN COMENTARIU