13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 12:04
No menu items!

UPDATE DNA a descins la Primăria Capitalei. Nicuşor Dan, prea ocupat cu conferința de presă ca să răspundă cererii procurorilor

spot_img

UPDATE

DNA a transmis că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2020 – 2021.

„În cursul zilei de 20 ianuarie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare la 3 instituții publice situate în municipiul București”, a precizat DNA.

Procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Știrea inițială

Procurorii DNA ridică, joi, documente de la Primăria Capitalei, informaţia fiind confirmată de către primarul Nicuşor Dan, care a precizat că aceştia au venit în biroul său chiar înaintea conferinţei de presă pe tema grevei de la Societatea de Transport Bucureşti, dar că a amânat discuțiile cu ei.

Primarul Capitalei a afirmat că procurorii au venit în biroul său înaintea conferinţei şi i-au transmis că trebuie să ridice documente. Nicuşor Dan a precizat că ar fi vorba despre chestiuni de resurse umane.

”Au venit la mine la birou, au spus că trebuie să facă o percheziţie. Le-am spus că trebuie să plec la o conferinţă de presă. Mi-au spus ceva de resurse umane, dar pentru că pregăteam lucrurile pe care urma să vi le spun, o să discut cu ei când mă întorc. Au venit la mine, eu fiind şeful instituţiei, ca să îmi spună că au mandat de a ridica documente”, a declarat Nicuşor Dan.

Din primele informații, perchezițiile ar avea legătură cu angajări fictive, care ar fi avut loc  în ultima perioadă de timp. Ar fi vorba de zeci de angajări fictive făcute în cadrul instituției.

                                                                                                                    Adina Silav