2.4 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021 - 16:44
No menu items!

DNA a cerut în instanță amendarea expertului lui Radu Mazăre

spot_img

Radu Mazare_SZ

Curtea de Apel București a amânat iarăși, pentru 29 aprilie, procesul în care primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre este judecat alături de președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, și de alți oameni de afaceri cunoscuți pentru retrocedarea ilegală a unor suprafețe de teren. Președintele completului de judecată, Corina Dăescu – ex procuror DIICOT, a dispus, pentru termenul viitor, citarea pentru lămuriri a expertului desemnat în dosar să efectueze expertiza topografică a terenurilor.

Asta după ce marți, 1 aprilie, procurorul DNA de ședință a cerut amendarea expertului pentru nefinalizarea expertizei dispusă în dosar de șase luni, arătând că astfel se dorește tergiversarea cauzei. Avocații inculpaților au fost împotriva sancționării expertului, unul dintre apărători solicitând un termen de trei luni pentru ca expertiza să fie depusă la dosar.

De la proces au lipsit și Nicușor Constantinescu dar și Cristi Borcea, inculpat și el în dosar, aflat în închisoare în executarea pedepsei din dosarul Transferurilor. De altfel, avocatul său, Dan Apostol a spus instanței că a depus la dosar o cerere semnată de Borcea, prin care acesta cere să numai fie adus la proces, ci doar să fie reprezentat în dosar .

Cristi Ciupercă