17.6 C
București
sâmbătă, 12 iunie 2021 - 19:45

DLAF l-a trimis pe Dan Barna la DNA. Barna: “Mă voi retrage”

spot_img

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a confirmat, marți, că, luni, pe 10 mai, a primit de la Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) două sesizări în care sunt reclamate “presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte din fonduri europene”. Unul dintre cei vizați de sesizări este vicepremierul și co-președintele USR-PLUS Dan Barna, potrivit “Newsweek”. Marți, Dan Barna a declarat că, în cazul în care DNA va începe urmărirea penală împotriva mea, se va retrage din funcția publică. 

“Cele două documente (sesizările transmise către DNA – n.r.) se află în procedură de înregistrare și repartizare, prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, au explicat oficialii DNA. 

“Newsweek” a publicat, marți, informația că vicepremierul Dan Barna este una din cele patru persoane pe care Departamentul de Luptă Anti-Fraudă le-a reclamat la DNA pentru “posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”. DLAF a cercetat patru proiecte europene în care a fost implicat Dan Barna înainte de 2016.

Într-un răspuns către “Newsweek”, DLAF a precizat că a sesizat DNA în legătură cu două dintre cele patru proiecte și cu cele 4 persoane care au deținut, la data derulării proiectelor, “calitățile de expert cu atribuții de recrutare respectiv, manageri ai structurilor de economie socială (entități înființate în cadrul proiectelor)”. În cazul unui al treilea proiect verificat de DLAF nu au apărut suspiciuni privind comiterea vreunei fapte penale, iar în cazul celui de-al patrulea verificările sunt în curs. 

Dan Barna a fost expert în ambele proiecte în cazul cărora DLAF a sesizat DNA, iar sora sa a fost manager al unei structuri de economie socială. 

Pe de altă parte, nu este sigur că sora sa ar fi în aceeași situație, potențialul conflict de interese dintre rude nefiind neapărat sancționat de legislația românească.

Sursele Newsweek România, însă, mai arată că unele dintre activitățile asumate de către Dan Barna în proiecte nu au fost efectuate, dar pentru aceste activități s-au solicitat la rambursare fonduri europene.

Potrivit acelorași surse, ar fi indicii că unele date personale care au fost folosite în proiecte ar fi false, cu asumarea sub semnătură pentru rambursarea fondurilor UE.

În plus, ar exista persoane care nu recunosc că ar fi interacționat vreodată cu experții din proiecte, deci ar exista documente care conțin date nereale cu privire la angajarea unor persoane și documente nereale privind activitățile desfășurate în cadrul proiectelor, precum și documente privind plata drepturilor salariale, având ca rezultat obținerea pe nedrept a unor finanțări nerambursabile.

Reamintim că Dan Barna a fost audiat la DLAF pe 11 martie în legătură cu proiectele de incluziune socială pe bani europeni pe care le-a gestionat înainte de a intra în politică.

Marți, vicepremierul Dan Barna a afirmat că nu are nici o informație oficială despre existența vreunui dosar pe numele său, dar în condițiile în care se va începe urmărirea penală pe numele său se va retrage din funcțiile pe care le deține. Barna s-a declarat, însă, convins că nu se va ajunge la urmărirea sa penală pentru că nu există nicio faptă care să-i fie imputată de vreuna instituțiile statului.

„Nu am comis nicio faptă penală, nu am fost chemat la DNA. Mă voi retrage dacă va fi începută o urmărire penală pe numele meu. Sunt dispus la orice este necesar, principiul fără penali în funcţii publice e un crez cu care am venit în politică. Am solicitat şi la DLAF o notă de constatare”, le-a declarat Dan Barna jurnaliștilor.

Barna a adăugat că a precizat din primul moment că-și dorește ca această cercetare să se finalizeze cât mai repede și că a fost permanent la dispoziția DLAF pentru orice fel de informații.

Barna mai spune că nu a avut în proiectele menționate niciuna dintre calitățile menționate de DLAF, poziția sa fiind cea de expert antreprenorial.

Iată ce a postat Dan Barna pe Facebook:

„În contextul informațiilor apărute astăzi în presă sunt necesare următoarele precizări:

Până în acest moment nu am nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea mea în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA. Am încredere că nu au ales să anunțe în presă înainte să mă informeze și pe mine.Din articolul care a apărut azi în presă se desprind următoarele informații:

– Că DLAF a finalizat o verificare începută în timpul campaniei prezidențiale din 2019 și intenționează să transmită către DNA nota de constatare a verificării. Se întâmplă practic exact ceea ce am cerut încă din 2019, fiind singura forma prin care această poveste se poate închide.

– Nota de constatare face referire la patru persoane: expert cu atribuții în recrutare și manageri de structuri de economie socială. Eu nu am avut în proiectele menționate niciuna din aceste calități, poziția mea fiind de expert antreprenorial.

Deci concluzia logică pornind de la răspunsul transmis de DLAF presei ar fi că nu este vorba despre persoana mea. Acest lucru mi-a fost de altfel comunicat și pe parcursul întâlnirii avute cu personalul DLAF acum câteva săptămâni când mi-au spus că nu au reținut nici o faptă ilegală în ceea ce mă privește. Am solicitat nota de constatare de la DLAF, dar până în acest moment nu am primit nici o informație oficială.-

Se induce ideea că numele meu a fost trimis la DNA. Nu este cazul. Dacă va fi, voi spune eu, înainte să vehiculăm informații incomplete, pe surse și de natură să creeze confuzii inutile. Am fost permanent la dispoziția DLAF și sunt în continuare la dispoziția lor pentru orice fel de informații vor avea nevoie. Înțeleg că instituțiile trebuie să își facă datoria și să verifice din punct de vedere administrativ proiectele din fonduri europene și e firesc să fie așa; ce nu este firesc e că o instituție să comunice în presă informații incomplete. Este în mandatul DLAF să documenteze și să fundamenteze suspiciuni de fraudă – confirmate sau nu apoi de organele competente – nu să alimenteze suspiciuni la adresa oricărei persoane, publice sau nu. Am zis din primul moment că vreau că această cercetare să se termine cât mai repede. Îmi mențin solicitarea și aștept că DLAF să o finalizeze.

În sinteză: Nu am nici o informație oficială despre existența vreunui dosar pe numele meu.Nu am nicio informație despre existența vreunei fapte care să îmi fie imputată de DLAF sau de vreo altă instituție a statului, pentru că nu există niciuna”.