9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 2:58
No menu items!

Discursul cu care Klaus Iohannis i-a șocat pe români, în Israel. VIDEO

spot_img

Preșdintele Klaus Iohannis a șocat audiența în timpul discursului ținut, miercuri, la întâlnirea cu reprezentanții comunității israeliene de origine română.

În fața auditoriului, în care se afla inclusiv ambasadorul României în Israel, Andreea Păstârnac, Klaus Iohannis și-a început alocuțiunea spunând că s-a gândit de multe ori, împreună cu soția sa, Carmen Iohannis, să ajungă la Ierusalim. Dar nu s-au gândit oricum, ci într-o viață anterioară.

Greu de înțeles la ce viață anterioară a făcut referire Klaus Iohannis, dar neinspirata expresie înseamnă nu o altă reîncarnare, ci, cel mai probabil, viața pe care a avut-o familia prezidențială, înainte de a ajunge la Palatul Cotroceni, pe când actualul președinte era profesor și, ulterior, primar, iar Prima Doamnă, simplu profesor de engleză.

Sunt foarte bucuros și foarte mișcat că pot să fiu în această seară în mijlocul dumneavoastră. Soția mea Carmen și cu mine ne-am gândit de multe ori, în viața noastră anterioară, cum ar fi să venim la Ierusalim. Și iată, am venit într-o poziție care mă face să stau în fața dumneavoastră

Klaus Iohannis

Valeriu Motoc