9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 4:39
No menu items!

Directorul TVR, tras de urechi de parlamentari, pentru că și-a permis să difuzeze interviul cu „fugarul” Sebastian Ghiță

spot_img

Directorul TVR este chemat la raport, în Parlament, pentru că și-a permis să să fie de acord ca televiziunea publică să difuzeze interviul acordat de Sebastian Ghiţă, de la Belgrad, în timp ce statul român cheltuie bani, timp și energie să aducă acasă un urmărit internațional.

Directorul interimar al TVR, Doina Gradea, a fost chemată să dea explicaţii în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, după ce televiziunea publică a difuzat interviul lui Ghiţă, simultan cu România TV, Antena 3 şi B1 TV.

„Stimată doamnă Director General Interimar, vă invităm să luaţi parte la lucrările Comisiei din data de 20 martie a.c. ora 12,00, pe ordinea de zi fiind înscrisă audierea dumneavoastră în legătură cu difuzarea, de către TVR, a interviului realizat de jurnalitul Ion Cristoiu cu domnul Sebastian Ghiţă, persoană pentru care Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis un mandat European de arestare”, se arată în documentul de convocare semnat de Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor.

Într-o declaraţie pentru stiripesurse.ro, deputatul Gigel Ştirbu a explicat şi de ce difuzarea interviului cu Ghiţă este motiv de chemare a şefei TVR în comisie. „Cum se face că statul român cheltuie bani, timp și energie să aducă acasă un urmărit internațional și el se reproduce pe canalul public?”, afirmă preşedintele Comisiei de Cultură.

Un alt membru al Comisiei de Cultură, deputatul USR Iulian Bulai, a solicitat la rândul său audierea şefei TVR după interviul cu Ghiţă difuzat de televiunea publică. „Motivul acestei solicitări are la bază acceptul SRTV de a avea o politică editorială care să protejeze politicieni cu probleme penale daţi în urmărire internaţională. Miercuri, 14 martie 2018, TVR 1 a difuzat în prime time, alături de unele televiziuni private, un interviu realizat la Belgrad de Ion Cristoiu cu Sebastian Ghiţă, politician PSD care a făcut nenumărate afaceri păguboase cu instituţiile publice româneşti şi care acum fuge de responsabilitatea faptelor sale”, precizează Bulai.

Valeriu Motoc