10.6 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 22:40
No menu items!

Directorul Energoatom susține că rușii ar părăsi centrala nucleară Zaporojie: „Își fac valizele și fură tot ce pot”. Reacția Moscovei

spot_img

Forţele rusești s-ar pregăti să părăsească Central Nucleară Zaporojie pe care au ocupat-o în martie, a anunţat directorul companiei naţionale ucrainene a energiei nucleare, relatează Reuters. În replică, administraţia instalată de Moscova în oraşul Energodar susține că centrala rămâne sub controlul Rusiei. 

Potrivit Reuters, o eventuală retragere a rușilor ar constitui o schimbare majoră în regiunea Zaporojie, situată în sudul Ucrainei, ocupată parţial, unde linia frontului nu s-a mişcat de luni de zile. Bombardamente repetate în zona centralei alimentează temeri cu privire la o catastrofă nucleară.

„În ultimele săptămâni, primim efectiv informaţii cu privire la semne care arată că poate ei se pregătesc să părăsească (Centrala Nucleară Zaporojie)”, a declarat duminică, la televiziunea naţională ucraineană, directorul Energoatom, Petro Kotin.

„Mai întâi, există un număr foarte mare de informaţii în presa rusă potrivit cărora ar merita să plece (din centrală) şi poate să predea controlul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA)”, a adăugat el.

Avem impresia că îşi fac valizele şi fură tot ce pot„, a acuzat el.

Rusia şi Ucraina – teatrul celui mai mare accident nuclear din lume, la Cernobîl, în 1986 – se acuză reciproc, de mai multe luni, de bombardarea centralei nucleare Zaporojie – care nu mai produce energie.

Petro Kotin a subliniat însă că este prea devreme să se vorbească despre o plecare.

„Nu o vedem acum, dar ei se pregătesc (să plece)”, a declarat el.

„Tot personalul (ucrainean) are interdicţia de a trece prin posturile de control şi de a intra pe teritoriul (ucrainean) controlat (de către ruşi)”, a declarat el.

Directorul AIEA Rafael Grossi s-a întâlnit cu o delegaţie rusă la istanbul, pe 23 noiembrie, cu care a discutat despre delimitarea unei „zone de protecţie” în jurul centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, în vederea evitării unei catastrofe nucleare.

Replica rușilor, după declarațiile directorului Energoatom nu s-a lăsat așteptată. „Presa răspândeşte în mod activ informaţii false potrivit cărora Rusia ar plănui să se retragă din Energodar şi să părăsească centrala nucleară. Această informaţie nu este adevărată„, se precizează pe contul de Telegram al administraţiei susţinute de Rusia, mai scrie Reuters. 

R. Dan