Directorul Departamentului de Afaceri Fiscale al FMI demisionează! Care este motivul

carlo cottarelli

Directorul Departamentului de Afaceri Fiscale din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI), Carlo Cottarelli, a anunțat-o pe șefa instituției, Christine Lagarde, cu privire la intenția sa de a demisiona din funcție în 22 octombrie. Decizia a fost luată ca urmare a nominalizării sale în funcția de Comisar pentru Reforma Cheltuielilor Publice în Italia, se arată într-un comunicat al FMI.

”Colegii și mulți prieteni de-ai lui Carlo, din cadrul Fondului, vor fi extrem de întristați de plecarea sa, dar nominalizarea acestuia pe un post de înalt oficial guvernamental în Italia este o dovadă a calităților excepționale care i-au evidențiat mandatul de șef al Departamentului de Afaceri Fiscale vreme de aproape cinci ani”, a declarat Lagarde.

Cottarelli a fost responsabil cu elaborarea Monitorului Fiscal, unul dintre documentele-cheie ale FMI. ”Sub îndrumarea sa, departamentul a jucat un rol central în asistența tehnică, extrem de importantă, acordată țărilor membre, biroul furnizând în acest moment aproape jumătate din întreaga asistență tehnică acordată de FMI în lume”, a punctat Lagarde.

Cottarelli a venit la FMI în 1988 după ce a lucrat la banca centrală a Italiei, dar și în compania energetică Eni. Acesta a ocupat mai multe funcții în cadrul Fondului, acoperind multe dintre economiile lumii, de la dezvoltate, până la cele sărace. A fost Director Adjunct al departamentelor de Strategie Politică și Evaluare, European și de Afaceri Fiscale înainte de a deține ultima funcție.

Responsabilitățile lui Cottarelli vor fi preluate de Sanjeev Gupta, ca director interimar. FMI precizează că recrutarea unui înlocuitor permanent al lui Cottarelli va începe în curând.

Cosmina Croitoru

NICIUN COMENTARIU