9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:34
No menu items!

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a fost reţinut pentru o mită de două milioane de lei

spot_img

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, Daniel Manole, a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii DNA, fiind acuzat de constituirea unui grup organizat, abuz în serviciu şi luare de mită. Dosarul vizează achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei. Manole ar primit două milioane de lei mită pentru contribuția sa în realozarea achiziției, se arată în comunicatul DNA.

De asemenea, au fost reţinute trei persoane fizice, administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.

În cauză, a mai fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de un alt om de afaceri pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.

”În perioada septembrie-noiembrie 2020, inculpatul Manole Daniel, în calitatea menţionată mai sus, împreună cu ceilalţi inculpaţi ar fi constituit un grup infracţional care ar fi avut ca scop achiziţia, cu fraudarea legislaţie primare în materie, de către instituţia pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

Sursa citată a menţioat că societatea câştigătoare a licitaţiei doar „ar fi mimat” construcţia acelor nave, în realitate acestea fiind achiziţionate la jumătate de preţ de la o societate comercială din Estonia.

”Pentru contribuţia sa, inculpatul Manole Daniel ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a mai transmis DNA.