12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 3:33
No menu items!

Directorii școlilor, puși să transmită festivitățile de deschidere online

spot_img

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, luni, că directorii de școală vor oferi posibilitatea părinților să urmărească festivitatea de deschidere a noului an școlar și online.

“Ordinul de ministru precizează foarte clar că sunt deschise aceste ceremonii de început de an școlar cu următoarele condiții: să se desfășoare numai în exterior, să fie obligatorie masca de protecție și să aibă o durată limitată la oră și jumătate”, a spus ministrul în cadrul unei dezbateri organizate de Salvați Copiii România.

În cazul în care părinții nu pot ajunge școală, din diferite motive, aceștia vor putea urmări aceste serbări online.

„Directorii unităților de învățământ au și această sarcină de a recomanda participarea în sistem hibrid și online tocmai pentru a diminua aceste aglomerări de persoane”, a menționat Cîmpeanu.

O altă măsură care vizează școlile este luată în calcul de autorități.

Dacă indicele de infectare va ajunge la 7 la mie, ar putea fi reintrodusă obligativitatea purtării măștilor în spațiile exterioare, pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor, potrivit prefectului Capitalei, Alin Stoica.

                                                                                                                    Adina Silav