14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:16
No menu items!

Diplomat chinez: China sprijină Ucraina, în special din punct de vedere economic

spot_img

China ”nu va ataca niciodată Ucraina”, dimpotrivă, va ajuta statul ucrainean, în special din punct de vedere economic, a declarat ambasadaorul Chinei în Ucraina, potrivit unui comunicat de presă al guvernului regional din Liov, citat de News.ro.

„China nu va ataca niciodată Ucraina. Vom ajuta, mai ales din punct de vedere economic… În această situaţie, pe care o aveţi acum, vom acţiona responsabil”, l-a asigurat ambasadorul Chinei în Ucraina, Fan Xianrong, pe Maksym Kozytsky, şeful administraţiei militare regionale din Liov, în timpul unei întâlniri.

„China este o ţară prietenoasă cu poporul ucrainean. În calitate de ambasador, pot spune în mod responsabil că China va fi întotdeauna o forţă benefică pentru Ucraina, atât din punct de vedere economic, cât şi politic”, a argumentat el.

Fan a spus că Ambasada Chinei s-a mutat de la Kiev la Liov şi va rămâne acolo pentru moment, potrivit lui Kozytsky.

Marţi, ambasadorul Chinei în SUA, Qin Gang, a publicat un articol în Washington Post, reiterând că Beijingul vrea să se încheie conflictul din Ucraina. Astfel, au fost eliminate „zvonurile” conform cărora „China ştia, a acceptat sau a susţinut în mod tacit” războiul.

Conflictul dintre Rusia şi Ucraina nu face niciun bine Chinei. Dacă China ar fi ştiut despre criza iminentă, am fi făcut tot posibilul să o prevenim„, a scris Qin.

R. Dan