24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:26
No menu items!

Dieta cu apă caldă

spot_img

Dieta cu apă caldă

Element esenţial al vieţii, apa stă la baza sănătăţii. Dieta cu apă caldă băută pe stomacul gol provine din medicina chineză. Secretul constă în a bea câte un pahar de apă la temperatura corpului, zilnic, cu înghiţituri mici, timp de o săptămână. Pe timpul zilei, se mai bea câte un pahar cu apă, înainte de micul dejun, înainte şi după orice masă servită. Se recomandă ca mesele să aibă la bază supe calde de legume. Consumul apei scade pofta de mâncare şi ajută la scăderea caloriilor.

Înlocuirea băuturilor cu conţinut caloric mare cu apă poate reduce semnificativ numărul de calorii consumate zilnic. Majoritatea băuturilor de acest gen conţin cafeină şi deshidratează, încărcând organismul cu glucide şi calorii nesănătoase. Nutriţioniştii atrag atenţia asupra consumului de lichide, pentru a ne face conştienţi de diferenţa dintre apă, ceai neîndulcit şi sucuri dulci, aromate, carbogazoase.

Consumul moderat de fructe şi consumul mare de legume reprezintă idealul, deoarece acestea conţin apă, vitamine, minerale şi fibre. Un om sănătos nu retine apă în corp şi nici nu elimină mai multe toxine decât de obicei, dacă aportul de apă este mai mare decât în mod normal. Substanţele excretate de rinichi sunt aceleaşi, indiferent de cantitatea sau densitatea urinei eliminate. De asemenea, în timpul mesei, pentru a ne sătura mai repede, putem bea apă, cu înghiţituri mici.

Lipsa apei generează dureri de cap şi risc de infecţii urinare sau pietre la rinichi. Apa curăţă rinichii, dizolvă substanţele minerale, lubrifiază şi reglează temperatura corpului. Culoarea deshisă galben-pai a urinei denotă sănătate. Aşa cum organismul are nevoie de apă vara, pentru că este foarte cald şi transpiră, eliminând lichide, la fel are nevoie şi iarna, pentru a-şi păstra căldura.

C.N.