7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:52
No menu items!

Diana Șoșoacă, sancționată contravențional pentru circul provocat la centrul de vaccinare din Răchiteni

spot_img

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost sancționată contravențional de IPJ Iași după ce a blocat procesul de vaccinare și a provocat un scandal monstru, informează RFI. Direcția de Sănătate Publică Iași a depus plângerea. Ca urmare a scandalului provocat de senatoare, mai multe persoane au rămas nevaccinate, iar medicul coordonator a spus la momentul respectiv că s-a temut pentru viața sa.

Inspectoratul Județean de Poliție Iași precizează că senatoarea Diana Șoșoacă a fost „sancționată contravențional pentru încălcarea ordinii și liniștii publice, dar și pentru încălcarea legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVId-19.

Sursa Foto: RFI.ro

În răspuns nu se precizează despre ce sancțiune este vorba: amendă sau avertisment, scrie RFI.

IPJ Iași transmite însă că toată documentația întocmită pe parcursul verificărilor a fost trimisă „spre competenta soluționare Parchetului General”.

CNCAV și-a exprimat ”dezaprobarea” față de gestul senatoarei și i-a îndemnat pe cei agresați să sesizeze „instituțiile abilitate imediat”.

                                                                                           C.Dumitrescu