15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:22
No menu items!

Diana Șoșoacă, înlocuită din comisiile parlamentare de alți lideri AUR

spot_img

Diana Șoșoacă a fost înlocuită de la șefia Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, respectiv, Comisia juridică din cadrul Senatului, a anunțat, luni, liderul AUR Claudiu Târziu.

Liderul Alianție a mai precizat că locul de preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor va fi luat de Rodica Boancă, iar cel de membru al Comisiei juridice de Dorin Cristian Mate.

În replică, Diana Şoşoacă a afirmat că a aflat din presă de faptul că nu mai are susţinerea grupului parlamentar AUR şi că ar fi fost exclusă, afirmând că nu a fost notificată cu privire la aceste aspecte.

„Toţi juriştii din această sală şi toţi parlamentarii ştiu că există o procedură. În primul rând, trebuia să fiu notificată cu privire la eventuala excludere a mea, unde ar fi trebuit să mă prezint la Partidul AUR pentru a-mi susţine un punct de vedere. Până la acest moment, nu am fost notificată niciodată cu privire la excluderea mea, drept pentru care solicit AUR să depună la BP actele care demonstrează excluderea mea. Înţeleg că singurul avocat pe care l-au avut am fost eu, de asemenea, înţeleg şi lipsa de pregătire juridică pe care o au. Trebuia să fiu notificată în acest sens”, a susţinut Şoşoacă.

Claudiu Târziu i-a transmis acesteia că toate procedurile legale au fost îndeplinite.