17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:51
No menu items!

Diana Șoșoacă, fără mască în Parlament. UPDATE I se verifică adeverința medicală

spot_img

Proaspăt aleasă senator, Diana Șoșoacă a participat, luni, la prima ședință de parlamentar fără mască de protecție, justificând că are o adeverință medicală.

UPDATE ora 16.30: Comisia pentru validare a Senatului a solicitat, luni, Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) să verifice şi să răspundă „cu celeritate” cu privire la adeverinţa medicală a Dianei Şoşoacă, senator ales pe listele AUR, prin care este exceptată de la purtarea măştii de protecţie.

„Vă rugăm de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de Ordinul nr. 874/81/2020 şi de a ne comunica dacă bolile medicale ataşate în adeverinţa medicală ataşată fac parte din categoria bolilor care afectează capacitatea de oxigenare, adeverinţa medicală ataşată a fost emisă cu respectarea competenţei legale stabilite prin Ordinul nr.874/81/2020 şi dacă titularul adeverinţei medicale ataşate este exceptat de la purtarea măştilor de protecţie în spaţiile publice închise.Vă rugăm să transmiteţi răspunsul dumneavoastră cu celeritate azi, 21.12.2020, în atenţia Comisiei de validare a Senatului”, precizează Comisia de validare a Senatului în adresa trimisă DSPMB.” – Adresa DSPMB

Știrea inițială:

Diana Șoșoacă spune că Parlamentul nu este „groapa cu lei, ci groapa cu hiene” și că a primit la început de mandat un laptop, un set cu pix și stilou „foarte elegant”, regulamente și Constituția, conform Mediafax. Lucian Feodorov, deputat AUR, decanul de vârstă al deputaților care prezidează ședința de constituire a Camerei Deputaților, a purtat și el masca greșit, după cum puteți vedea în videoclipul de mai jos.

„Suntem în plen, în Senatul României. Așa cum am promis, o să vedeți tot ce este aici. Hai să vă arăt un pic sala. Pe noi ne-au pus între PSD și PNL. Se păstrează câte un loc liber între parlamentari pentru a se respecta regulile. Interesant. Când intri, trebuie să semnezi condica, nu se mai strigă catalogul”, spune Diana Șoșoacă la începutul unei transmisiuni live pe Facebook.

Șoșoacă nu poartă mască de protecție. După consultările de la Cotroceni, Diana Șoșoacă preciza că are adeverință medicală care îi permite să nu poarte mască de protecție.

Ea apreciază că Parlamentul nu este „groapa cu lei, ci groapa cu hiene”: „Parlamentul ăsta e locul în care nimic nu rămâne secret. Totul se aude, totul se înregistrează”.

Șoșoacă precizează că a primit, la început de mandat, un laptop, un set cu pix și stilou „foarte elegant”, regulamente și Constituția.

Președintele Klaus Iohannis a convocat Parlamentul ales la alegerile din 6 decembrie luni, la ora 12.00.