18.9 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 23:20
No menu items!

Diana Șoșoacă, după ce și-a suspendat soțul din funcția de prim-vicepreședinte al SOS România: „Și eu aș fi fost supărată”

spot_img

Liderul partidului extremist SOS România, Diana Șoșoacă, a anunțat că l-a suspendat din funcția de prim-vicepreședinte al organizației pe Dumitru Silvestru Șoșoacă, soțul ei. Ea spune că deși el e supărat de decizie, rămân o familie și a făcut asta pentru a-l salva de serviciile secrete.

”Pentru a putea salva sufletul unui om și viața lui pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat, a trebuit să-l suspend din funcția de prim-vicepreședinte, astfel că semnătura lui să nu mai însemne nimic. Și în momentul ăla nu mai înseamnă nimic pentru ăia care l-au înconjurat.

Mi s-a propus, de fapt am fost amenințată, șantajată, că va trebui să ascult de niște reguli și am întrebat și eu de ce sunt interesantă. Mi s-a spus că ai cele mai mari șanse și cele mai mari procente să ajungi președintele României. Zice dar nu se poate așa cum vrei tu. Îți vom da bani pentru campanie, îți voi finanța tot dar va trebui să asculți de tot ce ți se spune, dacă nu vei mai avea familie”, a spus Șoșoacă în cadrul unei întâlniri organizate vineri la Iași, conform unei postări pe Facebook.

”Faptul că Silviu nu mai e președinte, nu înseamnă că nu mai e soțul meu. Nu înseamnă că nu avem familie. Că e supărat pe mine, da, e normal, și eu aș fi fost supărată. Dar era singura modalitate să-l scap”, a adăugat Șoșoacă.

Ca urmare a acestei decizii, Dumitru Silvestru-Șoșoacă a fost notificat cu privire la obligația de a preda în termen de 48 de ore toate documentele și bunurile partidului, inclusiv acte originale, registre, ștampile, precum și orice alte documente sau materiale relevante, printre care adeziuni și procese-verbale, pe care le deține.

Motivația din spatele suspendării se bazează pe acuzații repetate conform cărora Dumitru Silvestru-Șoșoacă ar fi încălcat Statutul partidului și deciziile luate de organele de conducere ale SOS România. Conform prevederilor din Decizie, Biroul Executiv Central al partidului va examina „situația” soțului senatorului și va lua măsurile necesare în consecință.

Pe lângă aceasta, Dumitru Silvestru-Șoșoacă este obligat, potrivit Deciziei, să se abțină de la orice acțiuni care ar putea denigra partidul sau membrii acestuia, altfel fiind avertizat că va fi supus sancțiunilor legale.

                                                                                                       Adina Bucur Silav