6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 6:19
No menu items!

Diamante, ceasuri de aur, spații în Centrul Vechi și milioane de euro. Cine este bugetarul „răsfățat al sorții”

spot_img

Fostul șef al Metrorex, Aurel Radu și-a trecut în declarația de avere diamante, ceasuri din aur și cu pietre prețioase, sute de mii de euro împrumutați și acțiuni într-un offshore din Cipru

Radu_Aurel

Diamante, ceasuri din aur și cu pietre prețioase, spații comerciale în Centrul vechi, sute de mii de euro împrumutați și acțiuni într-un off-shore din Cipru apar în ultima declarație de avere a fostului șef al Metrorex, Aurel Radu.

Aurel Radu și-a dat demisia din funcția de director general al Metrorex, la sfârșitul lunii martie, după o controversă cu iz penal, iscată în urma unui contract de 310 milioane de euro pentru 51 de trenuri noi de metrou. Licitația a fost cîștigată de firma spaniolă CAF, deși o companie românească, Astra Vagoane a avut o ofertă mai scăzută ca preț.

După ce și-a dat demisia, Aurel Radu a fost nevoit să completeze ultima declarație de avere în care și-a trecut și salariul de bugetar de la Metrorex, puțin peste 2.000 de euro/lună.

Aurel Radu, care a condus compania Metrorex din noiembrie 2012 până în martie 2015, este fericitul proprietar a cinci terenuri intravilane cu o suprafață de peste 10.000 mp. Două terenuri se află în cele mai scumpe zone din România, respectiv Centrul Istoric al Capitalei și Snagov, alte două suprafețe sunt în locații “secrete”, iar un teren este în județul Dâmbovița.

La capitolul imobile, fostul șef al Metrorex deține 2 spații comerciale și un apartament în Centrul Istoric, plus o casă în suprafață de 250 mp.

Și conturile sunt pe măsura bunurilor. În perioada 2008-2012, Aurel Radu a strâns aproximativ 250.000 de euro. Iar la rubrica bijuteriilor, fostul șef al metroului a dovedit că este un fin cunoscător al valorilor. Ceasurile sunt diferite – cu diamante, din aur sau din oțel. Valoarea estimată, 100.000 de euro. aceeași valoare o au și celelalte bijuterii și diamante. Iar tablourile sunt la jumătate – 50.000 de euro.

Dacă între 2008 și 2012 a investit în ceasuri și bijurerii, în 2013, Aurel Radu a vândut 50% din acțiunile firmei Uni Recycling, cu peste 500.000 de euro. Într-un cont deschis la o bancă austriacă au fost depuși în același an „doar” 150.000 de euro.

Fostul șef al Metrorex este un om cu dare de mână, pentru că în declarația de avere figurează că a împrumutat 3 persoane fizice și 4 firme. Astfel, firma A&A Eurofood a primit 105.000 de euro, Georgescu Camelia – 130.000 de euro, Radu Toma – 300.000 de euro, Radu Daniela (soția) – 100.000 de euro, Vlanat Imp. – 73.287 de lei, Galeria Noi – 175.628 de lei și societatea Vlanat Trading – 40.860 de euro.

În declarația de interese, Aurel Radu figurează ca asociat în 5 firme și un off-shore înregistrat în Cipru.

Aurel Radu a fost fotografiat de presă în vacanțe de lux pe Coasta de Azur sau în stațiuni montane alături de fostul șef al SGG, acuzat în dosarul Microsoft, Eugen Bejinariu și afaceristul Remus Truică.

Ștefan Etveș