Despre mucenicie și păcatul uciderii / VIDEO

Când o femeie face, în taină, o întrerupere de sarcină are o durere mută, tacită. În primul rând, nu o poate exprima și simte vinovăția, nu numai prin faptul că a făcut acest lucru, dar nu o poate deconspira celor din jur, căci este un act din care poate să primească și critici înjositoare: “Cum ai putut face asta? De ce ai făcut așa ceva? Unde ți-a fost mintea?!?”

Apoi, dacă ne uităm la efectele post-avort, intervin mai multe lucruri. Aici problema se răsfrânge mai departe prin tulburarea psiho-afectivă, prin tristețe, insomnie, depresie – nu exagerez dacă vă spun că, uneori, apare chiar și schizofrenia, dacă nu poți controla mintea cum trebuie – căci te simți apăsat sau ești un suflet mai sensibil și te doboară. Sau aș merge, dacă este, până la coșmaruri, până la stările acelea de nebunie, când începi să ai presupuse ireversibilități, când ți se pare că auzi prunci mici, ți se pare că auzi plânsete, scâncete.

Pentru ca, apoi, să se ajungă la consiliere, duhovnic – penitent sau chiar psiholog, unde consilierea este încurajatoare în favoarea femeii, în scopul de a-și reveni, pentru a intra într-o stare de normalitate. Dar, sub nici o formă, nu se absolvă vinovăția. Bineînțeles că, de acum, nu trebuie să faci o dramă din viața ta sau să devii o victimă a propriei slăbiciuni, ci te îndeamnă să devii mesagerul pozitiv al unei asemenea stări – adică, să dai sfat altora, ca niciodată să nu pățească cum ai pățit tu. Căci așa spune Ignatie Breanceaninov: “Nu sunt mari mucenicii care au învins lupta cu diavolului, nu sunt mari sfinții care se odihnesc în Grădina Raiului, nu sunt mari oamenii pe care Dumnezeu deja i-a mântuit, sunt mari cei păcătoși care stau în mijlocul mlaștinii – iar atunci când cineva se apropie acolo, iar ei, simțind pericolul, îi avertizează să nu ajungă unde sunt ei.” Căci este mai mare mucenicie să îți pui viața pentru aproapele tău!

Păcatul uciderii noi îl cântărim, din punct de vedere pământesc, într-un mod, iar Dumnezeu îl vede într-un alt mod.

Problemele sunt sensibile, pentru că implică, în primul rând, capacitatea sau greutatea, adâncimea acestui păcat, actul în sine, actul spiritual, actul criminal în sine, actul moral în sine, actul omenesc în sine, căci omul nu este făcut ca să ucidă, ci este făcut să dea viață.

Invatatura

– "SĂ NU UCIZI".(Decalogul).- "Suferința sufletească este mult mai mare decât suferința trupească, neliniștea sufletului duce la nebunia minții".(Filocalia).- Când o mamă face în taină o întrerupere a pruncului din pântece, are o durere mută, tacită ucigătoare și chinuitoare de conștiință. – În primul rând nu are curajul să se poată exprima își simte vinovăția, nu numai prin fapta în sine, dar nu o poate desconspira celor apropiați din jur, căci este un act din care poate să primească și respingerea părerii sau poate primi critici înjositoare;- "Cum ai putut face asta? – De ce ai făcut așa ceva? -Unde ți-a fost mintea?- N-ai suflet, cum ai putut să faci așa ceva, etc"?- Apoi privind la efectele post-avort, intervin mai multe lucruri și probleme.- Aici problema se răsfrânge mai departe prin tulburarea psiho-afectivă, prin tristețe, insomnie, depresia – nu exagerez dacă vă spun că uneori apare chiar și schizofrenia, dacă nu poți controla mintea cum trebuie – căci te simți apăsată sau ești un suflet mai sensibil și te doboară. – Aș merge dacă este cazul, până la declanșarea de coșmaruri, până la stările acelea de nebunie când începi să ai presupuse ireversibilități, când ți se pare că auzi prunci mici, ți se pare că auzi plânsete, scâncete, depresii foarte severe.- Ca apoi să se ajungă la consiliere psihologică, medicală si apoi chiar la duhovnic, încurajări în favoarea femeii cu scopul de a-și reveni sufletește, pentru a intra într-o stare de normalitate. – Dar sub nici o formă nu se poate absolvi dintr-o dată vinovăția conștiinței. – Bineânțeles, că de acum nu trebuie să facem o dramă din viața personală sau să devenim victime a propriei sălbăticii imorale, ci trebuie să devenim mesagerii pozitivi a unei stări duhovnicești, adică să dăm sfat și altora, ca niciodată să nu mai pățească cum am suferit noi cei greșiți. – Căci așa spune Ignatie Breanceaninov: – "Nu sunt mari mucenicii care au învins lupta cu diavolului, nu sunt mari sfinții care se odihnesc în Grădina Raiului, nu sunt mari oamenii pe care Dumnezeu deja i-a mântuit, sunt mari cei păcătoși care stau în mijlocul mlaștinii – iar atunci când cineva se apropie acolo, ei simțind pericolul îi avertizează să nu ajungă unde sunt ei în necunoscutul mlaștinii" – Căci nu este mai mare mucenicie, decât să îți pui viața pentru aproapele tău.- Păcatul uciderii noi pământenii, îl cântărim din punct de vedere pământesc, iar Dumnezeu îl vede într-un alt mod, cu ochi dumnezeiești.- Problemele sunt sensibile pentru că implică în primul rând capacitatea sau greutatea, adâncimea acestui păcat, actul în sine, actul spiritual, actul criminal în sine, actul moral în sine, actul omenesc în sine, căci omul nu este făcut ca să ucidă ci este făcut să dea viață.- Dacă este o enigmă tainică și nedeslușită în privința avortului, această cheie ar fi cam în felul acesta:- Am ucis o făptură nouă, un embrion, o ființă umană, cu trup și suflet viu.- Simplu, o crimă nevăzută și tainică în conștiința și pântecele mamei.- Dar greutatea constă în faptul că în milioanele de avorturi săvârșite, nu știm ce valori intelectuale, valori morale, valori spirituale, genii, valori umane, aceste valori au fost lipsite de viață, de lumina zilei, de dreptul la existență, de dreptul de a se bucura de darul sacru al vieții.- Greu de spus, greu de explicat, greu de cântărit întristarea lui Dumnezeu, mânia Lui și a dreptății Lui divine.- "Toată dreptatea noastră este înaintea lui Dumnezeu, o cârpă lepădată".( Sf.Maslu).https://www.youtube.com/watch?v=TTJvQUmwaLM&feature=youtu.be

Publicată de Parintele Calistrat pe Joi, 21 februarie 2019

NICIUN COMENTARIU