joi, 3 decembrie 2020 - 0:43

Despre cultura şi, mai ales, incultura juridică

Intermediarii uriașei afaceri Microsoft cu statul român au scăpat de procesul penal. Spălarea de bani s-a prescris

Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, miercuri, încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Claudiu Florică şi a fostului jucător de tenis Dinu...

Enigma dispariției totemului din deșertul Utah a fost elucidată: patru bărbați l-au demontat și l-au cărat cu o roabă (VIDEO)

Circumstanţele în care un misterios obelisc metalic a apărut în deşertul Utah nu sunt deocamdată clare, însă recenta sa dispariţie pare să fi fost...

ONU recunoaște oficial proprietățile medicinale ale canabisului. OMS va studia efectele terapeutice, dar și controversele dependenței

ONU a recunoscut, miercuri, proprietățile medicinale ale canabisului într-un vot la Viena al Comisiei pentru stupefiante, organul executiv pentru politica de droguri a Națiunilor...

Oficial al Ministerului Sănătății: Vaccinarea generală a românilor, cel mai devreme în primăvara lui 2021

Vaccinarea întregii populaţii împotriva virusului SARS-CoV-2 va începe, cel mai devreme, în primăvara anului 2021, a declarat miercuri secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii,...

SR Stanescu

  • Sorin Roşca Stănescu

Ieri a fost lansată pe piaţa o afirmaţie de trei ori senzaţională, ţinând cont de auditoriul căruia i-a fost adresată. De autor. Şi, mai ales, dacă ne gândim la conţinut. Traian Băsescu, adresându-se corpului de avocaţi, a vorbit despre lipsa de cultură juridică a romanilor. Cu bătaie şi către clasa politică. Tocmai el. Şi adresându-le înţelepte observaţii tocmai avocaţilor. Şi subiectul fiind tocmai justiţia. Să medităm pe marginea acestui ultim spectacol public oferit de locatarul de la Cotroceni.

Nu cred că cineva îşi mai pune întrebări asupra nivelului, extrem de ridicat, de cunoştinţe profesionale de natură juridică, pe care trebuie să le aibă avocaţii. Pentru a rezista. Pentru a reuşi să se lupte cu succes cu procurorii şi pentru a le demonstra magistraţilor în ce parte se află dreptatea, chiar şi în situaţia în care magistraţii sunt, cum se mai întâmplă, pe pilot automat. Ei bine, tocmai acestor maeştri ai ştiinţei dreptului, care sunt avocaţii, domnul inginer Traian Băsescu, cum singur îi place să îşi spună, s-a apucat să le dea lecţii. Şi să le vorbească despre cultura. Despre cultura într-un domeniu atât de complex cum este cel juridic şi pe care a dovedit, de mult prea multe ori, că nu-l înţelege sau că îl înţelege rău. În mod straniu, avocaţii, probabil din eleganta sau din lipsă de interes, au înghiţit găluşca. Şi nu au ripostat. Ascultând cu răbdare lecţiile pe  care cel care a şi afirmat că este şeful statului, deşi în Constituţie nu există aşa ceva, le-a dat, în primele ore ale dimineţii de vineri, maeştrilor baroului.

A venit vorba şi despre fiica lui. Ioana. Despre care Traian Băsescu a afirmat că şi-a început cariera ca avocat, dar, meseria fiind grea, nu a rezistat, astfel încât, modestă, progenitura prezidenţială a acceptat o carieră care s-a dovedit excepţional de bănoasă. De notar. Este prima trimitere notabilă la ceea ce înseamnă cultura juridică. Sau la ceea ce vroia să spună Traian Băsescu că ar reprezenta această cultură. Printre puţinele procese ale Ioanei Băsescu în calitatea ei de avocat, a fost şi unul îndreptat împotriva unui jurnalist. Jurnalistul era reprezentat de avocatul Sergiu Anton. Cauză s-a terminat printr-un scor nul, pentru că cele două părţi s-au conciliat. Dar cine era cealaltă parte? Cine dăduse în judecată jurnalistul, utilizând-o pe Ioana Băsescu drept avocat? Nu o să vă vină să credeţi. Clientul era chiar tatăl. Adică Traian Băsescu. Şi nu în calitate de persoană particulară. Nici vorbă. Ci în calitate de primar general al capitalei. Aşadar, primarul general al capitalei, un demnitar plătit din bani publici, utilizează bani publici pentru a plăti un avocat, care este fix fiica sa. Este definiţia, fără nici un fel de abatere, a conflictului de interese. Traian Băsescu a utilizat bani publici pentru a-şi plăti fiica într-o cauză de interes public. Cred că a fost un exemplu de ceea ce înseamnă cultura în materie de justiţie.

Tot cultura în materie de justiţie este şi atunci când acelaşi domn preşedinte, susţinut de toţi partizanii săi în aproape toate intervenţiile publice, utilizează expresia „să meargă în fata procurorilor şi să-şi demonstreze dreptatea”. Cum adică? De unde până unde? Cum adică şi de unde până unde, într-un stat de drept în care prezumţia de nevinovăţie reprezintă un principiu sacrosanct, cel acuzat de procurori trebuie să îngenuncheze în faţa acestora, cu toate probele de care dispune, pentru a arăta că este inocent. Iar nu procurorii sunt cei care au obligaţia să prezinte probe consistente asupra unei vinovaţii. Este tot o temă ţinând de cultură juridică. Nu atât a unei naţiuni, cât mai ales a unor cârmuitori ai acesteia.

Ca să nu mai vorbim, şi cu asta închei, pentru că exemplele sunt nenumărate, despre ceea ce înseamnă egalitatea părţilor. Şansele egale acordate în justiţia romană acuzării şi apărării. Despre ce şanse egale putem vorbi atât timp cât procurorii stau în sala de judecată la catedră, de-a dreapta judecătorilor, în timp ce avocaţii stau cu câteva capete mai jos, în bancă, în rând cu inculpaţii şi cu asistenta? Despre ce cultura putem vorbi în materie de justiţie atunci când persista, în mod intenţionat, confuzia dintre procuror şi judecător, şi unul şi altul fiind numiţi  –  e adevărat, nu şi de către Constituţie – magistraţi? Despre ce cultura juridică putem vorbi atunci când cel mai înalt magistrat, doamna Livia Stânciu, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, afirma cu subiect şi predicat, la bilanţul DNA, că instituţia pe care o reprezintă va sprijini această instituţie? Şi eu care credeam că este un arbitru şi atâta tot.

În ţara în care, de când deschizi televizorul şi până îl închizi, vezi mascaţi, procurori şi oameni în cătuşe, numai despre cultura justiţiei nu mai poate fi vorba. Sau poate se gândeşte domnul preşedinte la „detaliul” conform căruia sunt nenumărate şi scandaloase cazuri, ultimul cunoscut fiind al lui Traian Remes, în care oamenii, nici măcar după ce şi-au ispăşit pedeapsă şi au fost puşi în liberatate după ani grei de temniţă, nu au aflat pentru ce i-a pedepsit justiţia. Pentru că judecătorii care au dat sentinţele aspre nu s-au obosit să scrie motivarea. Şi nimei nu i-a sancţionat. Poftim cultura juridică. Sau poate sutele de milioane pe care le plătim, ca urmare a sentinţelor CEDO pentru o justiţie deficitară, să fie ele o expresie a culturii de care vorbeşte Traian Băsescu.

Interpol: Crima organizată deja tranzacționează vaccinuri antiCovid

Organizaţia internaţională Interpol a transmis miercuri un mesaj de avertizare către cele 194 de ţări membre, îndemnate să se pregătească pentru acţiuni ale crimei...

Acuzat de ultraj, fiul unui expert ce lucrează la Guvern a fost angajat, la 20 de ani, consilier la Institutul de Statistică

Pus sub control judiciar după ce a dat cu mașina peste un polițist, în fața Gării de Nord, Bogdan Florin Mardale se dovedește a...

Cuscrul șefului DNA, Crin Bologa, primar PNL, condamnat definitiv la închisoare

Curtea de Apel Cluj l-a condamnat definitiv, miercuri, 2 decembrie, pe primarul oraşului Şimleul Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, la trei ani de închisoare cu suspendare...

Iohannis anunță că redeschide piețele în ultima zi de campanie electorală

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, în ultimele zile de campanie electorală, că redeschide piețele agroalimentare din România, sub pretextul că numărul de infectări...

Imagini de coșmar într-un spital COVID. Saloane insalubre și cadavre lăsate pe paturi. FOTO

Mizerie de nedescris, oameni dezbrăcați stând pe holuri, resturi de mâncare și cadavre pe paturile din salon sunt imagini surprinse în Staționarul 3 al...